Am întâlnit-o pe Andra într-o după-masă, când, la ora 18 fix, ne-a deschis poarta masivă a Palatului Steiner, de pe Bulevardul 3 August 1919, şi ne-a poftit în impunătoarea şi răcoroasa clădire, cu mirosul diversei sale istorii impregnat în zidurile groase.

La etajul 2, după holul comun, ne aștepta un apartament primitor și cald, și o pisică ce ni s-a jucat printre picioare pe toată durata vizitei noastre. Andra locuiește acolo de când se știe. A schimbat doar apartamentele, însă casa nu.

"Aici m-am născut, aici am rămas," ne spune ea, uitându-se cu drag în jur. Famila ei, la fel. Mama Andrei s-a născut la Lipova, dar a venit aici de mică. „Încetul cu încetul, am mai cumpărat câte un apartament și, acum, încercăm să mai cumpărăm unul, să acoperim tot etajul. Ne-a fost frică de mafia imobiliară.”

Apartamentul în care locuiește ea făcea parte, atunci când a fost construit palatul, dintr-un alt apartament mai mare. În perioada regimului comunist, a fost împărțit în apartamente mai mici, de câte 2 camere, cu baia și holul comune. Am aflat însă că, la un moment dat, în clădire a funcţionat o școală veterinară. Pe tâmplăria geamurilor originale „sunt scrijelituri ale copiilor-scrie pe un geam. La ai mei (n.r. în apartment), pe una dintre uşi e scrijelit în lemn un VII, roman. Deci era clasa a VII-a. Iar mătușa mea, care a stat la etajul 2 multă vreme, a venit și a găsit parchetul dat cu motorină, aşa cum se dădea înainte în clase”. Nu știm exact cât timp a funcționat școala, dar Andra ne-a povestit că „un străbunic de-al meu era profesor aici și, după ce s-a închis școala, s-au împărțit apartamentele, unul câte unul, la profesori. Stăteau în chirie și aveau posibilitatea să le cumpere. Așa am ajuns eu să locuiesc aici.”

Copilăria și-a petrecut-o în Fabric. „Încă de mică, mi-am dat seama că sunt privilegiată să locuiesc în zonă, că am parcul (n.r. actualul Parc Regina Maria), peste drum. Deja îl știu pe de rost. Acolo mă plimbam când eram mică, în cărucior. Am amintiri încă de atunci, cu boltele pe sub care mă plimbau. Erau galbene pe atunci, acum sunt albe, dar îmi amintesc cum vedeam ceva galben pe cer și nu știam ce e. Școala am făcut-o la Shakespeare, deci peste drum, după care m-am mutat la Lenau. Totul era foarte aproape de mine. Aici, în Traian, mergeam să cumpăr pâine. Era o brutărie veche pe colț, Begapam, care nu mai există acum. De multă vreme e părăsită așa. E foarte trist.”

Parcul nu era singurul loc de joacă al Andrei, pentru că exista - și încă există - curtea interioară a clădirii. „Nu prea mă lăsau ai mei să ies afară, să nu pățesc ceva, și atunci stăteam în curte. Când eram foarte mică, eram cu sora mea în curte și a fost ceva cutremur. Mama ne zisese să nu venim sus că dă cu asipratorul, dar sora mea a avut o presimțire, o intuiție fantastică, si m-a luat mai repede din curte. După 2 minute a început cutremurul și exact pe locul unde ne jucam noi au căzut cărămizi și țigle de pe casă. Eu nu mai țin prea bine minte, mi-au povestit ulterior.”

Dar comunitatea era mare. „Erau mai mulți copii atunci - erau vreo 3 băieți și cu mine. Cred că de asta am ajuns să fiu așa băiețoasă, că numai cu băieții m-am jucat mereu. Dar a fost o perioadă foarte frumoasă, și încă mai e, de ce nu…”.

Andrei îi place mult toată zona Banatului și este fascinată de locurile istorice. „Îmi place foarte mult să caut clădiri vechi și conace părăsite. Am început cu site-ul Monumente Uitate, l-am luat de-a fir a păr, îl știu din scoarță în scoarță. În ultimii ani, am fost prin tot Banatul. Stăteam cu site-ul în față și spuneam: Ok, unde mai mergem? Hai să vedem și asta! Și îmi place să aflu istoria din spatele conacelor și castelelor, să știu ce s-a întâmplat, ale cui au fost și de ce au ajuns, în final, în starea în care sunt acum, și de ce autoritățile ignoră pur și simplu faptul că există, că avem astfel de clădiri de patrimoniu. Nu știu, dar nu cred că peste tot e așa, alții știu să își pună în valoare ceea ce au, și le pasă de istorie. Nouă nu. Inclusiv aici, dacă te plimbi prin oraș, riști să îți cadă câte o cărămidă în cap.”.

Această situație o simte nu doar plimbându-se prin oraș, ci și acasă. „Chiar e periculos și le spun oamenilor să aibă grijă, când îi văd că staționează aici,în fața palatului. Am încercat să împrejmuim zona, dar ni s-a spus că nu avem voie, că este ilegal. Și dacă va cădea o cărămidă, noi vom fi de vină. Iar în ultimul timp, au căzut bucăți destul de mari. Când plouă, când bate vântul, ne așteptăm să cadă câte ceva. Și treaba cu renovatul merge foarte greu”. Despre procesul de restaurare al Palatului Miksa Steiner, Andra ne-a spus că „am ales un arhitect, care să ne facă proiectul. Şi l-a făcut într-un timp relativ scurt, numai că durează toată perioada în care trebuie să adunăm tot felul de aprobări - de la Patrimoniu, de la primărie - sunt o grămadă de avize de care avem nevoie și durează foarte mult până când le obținem. Așa se tărăgănează tot procesul și clădirea cade, se degradează toată, din păcate.”

La colțul bulevardului, câțiva pași înspre centru, stă Palatul Băile Neptun, despre care Andra nu își amintește mare lucru, dar reține că mama ei „a prins perioada în care încă erau băi și ea mergea acolo. Era mai greu atunci, nu aveau baie, pentru că tocmai se făcuse <împărțirea>, și au rămas doar cu o chiuvetă. Era foarte greu să se spele doar în lighean. Și, cum erau Băile Publice la colț, mai mergea cu bunica pe acolo”.

Există ceva foarte sincer atunci când Andra povestește despre locurile în preajma cărora a crescut, iar noi am vrut să aflăm cum a pornit pasiunea ei pentru conace și castele uitate. „Să știi că mi-am pus de multe ori întrebarea asta - oare are vreo legătură cu faptul că locuiesc în clădirea asta? Nu știu cum a fost, pur și simplu am descoperit într-o zi site-ul și am rămas fascinată, mirată de faptul că am putut să ignor că lângă mine, atât de aproape, sunt conace și castele pe care nu le-am văzut niciodată. Chiar m-am spus că nu se poate așa ceva.”

Acasă, însă, în Fabric, „sunt probleme cu fațadele clădirilor, care stau să cadă. În Traian e același lucru. Până și de pe clădirile care s-au renovat recent a început să cadă tencuiala. De exemplu, Palatul Ștefania: m-am mirat când s-a renovat și cât de frumos a fost făcut - chiar mă gândeam că o să țină, că măcar o clădire e renovată. Şi deja…”.

„O altă problemă a cartierului ar fi că multă lume nu îi cunoaște istoria. Nu doar locuitorii, ci în general. Cartierul se numește așa pentru că era o zonă industrială și, dacă te plimbi prin Piata Traian, se văd clădirile care la parter aveau magazin, iar la etaj apartamentul celui care avea magazinul. Am înțeles că era și o comunitate evreiască destul de însemnată în zonă. Uite, avem și sinagoga asta frumoasă, care și ea stă să cadă. Asta e, autoritățile nu se ocupă”.

Și poate, speră 4 suflete în apartamentul Andrei, dacă oamenii ar ști mai multe, „poate s-ar implica mai mult în proiecte. Poate am reuși să dăm o față cartierului.” Vecinii Andrei își doresc și ei o nouă față pentru clădire, dar Fabric nu este o zonă cu prioritate, aşa cum este cartierul Cetate. ”Am fost la o ședință publică (n.r. la Primăria Municipiului Timişoara). Erau proprietari și de blocuri, și de clădiri istorice. A fost vorba și de reabilitare termică la blocuri, dar a fost o învălmășeală... Au fost câteva întrebări punctuale, dar ni s-a spus să avem răbdare, că mai avem timp până în 2021 (!) și că, în principiu, vor finanța jumătate.”

Dar, cu toate lucrurile care nu merg întocmai bine, Andra nu renunță. „E orașul în care m-am născut și simt că am rădăcini aici. Am fost plecată câte 2-3 săptămâni, câteva luni chiar, și simțeam că o iau razna și trebuie să mă întorc. Asta nu e doar așa, o chestie, să spui că ai rădăcini. Chiar simt că trebuie să mă întorc, să fiu pe pământul meu. Acolo unde m-am născut.”

La evenimentele organizate în Fabric nu a prea reușit să participe, a aflat mereu de ele prea târziu, și îi pare rău. „Poate ar fi și asta o soluție, să fie promovate la o scară mai largă. Eu zic că merită să se întâmple lucruri aici”.

Însă Andra ne-a promis încă de pe atunci că va veni la evenimentul nostru din 16-17 septembrie din Fabric (foto aici şi aici). Şi, mai mult decât atât, a venit ca parte din echipa de voluntari Heritage of Timişoara: Fabric.

Credit foto: Flavius Neamciuc