Conform unor imagini de epocă, casa în stil istoricist/eclectic, astăzi aflată în Piaţa Romanilor la nr. 8, exista în timpul construirii Bisericii Romano-Catolice Millenium (1896-1901). De asemenea, pe harta întreprinderilor și proprietăților imobiliare evreiești în Cartierul Fabric în anii 1920-1930, întocmită pe baza informațiilor de la Annie Hammer, din cartea “Destine evreieşti la Timişoara: portretul comunităţii evreieşti din perioada interbelică până azi” de Getta Neumann, imobilul apare cu denumirea “Casa Zala”, după prenumele soţiei proprietarului.

În anul 2014, pe trotuarul din faţa imobilului a fost depusă prima şi singura piatră de poticnire (Stolperstein) din Timişoara şi din Romania, dedicată evreului Lorand Bloch, fost locatar, născut în 1909. În 1941, el a fost trimis în lagărul de muncă forţată de la Păuliş-Ghioroc (judeţul Arad), unde şi-a găsit sfârşitul, la data de 12 noiembrie 1943.

Într-o zi de vară, am mers la Casa Zala, în speranţa că vom găsi pe cineva care să ne spună mai multe despre clădire, dar şi despre cum era cartierul Fabric în trecutul apropiat. Astfel am întâlnit-o pe doamna Matilda D., care ne-a zis, zâmbind, că locuieşte în Casa Zala de “numai 66 de ani”. Ne-a povestit, printre altele, despre Lorand Bloch şi familia Friedmann şi despre curţile interioare deschise, prin care puteai să ajungi din Piaţa Romanilor pe strada Ştefan cel Mare.

De la dânsa am aflat că imobilul ar fi proprietatea primăriei. Sunt şi proprietari de apartamente, dar şi chiriaşi. În opinia Matildei D. casa “e foarte veche şi mai un pic cade pe noi. Vă duc înăuntru dacă vreţi, să vedeţi pe unde plouă. Altceva ce pot să vă spun… Eu ce am rugămintea este ca primăria să vină şi să facă ceva. E păcat, fiindcă e clădire istorică. E păcat! Păcat, pentru că e casă solidă. Are nişte ziduri! Când au băgat încălzirea, s-au mirat şi muncitorii, că erau 80 de centimetri grosime. Atât au măsurat. Cam 150 de ani are casa, dar nu sunt sigură.”

Matilda D. a participat la evenimentul din 2014, când s-a depus piatra de poticnire. “Camera asta care e cu balconul era chiar a băiatului care a murit (n.a. Lorand Bloch). Fiul lui e plecat în Franţa. Când era el copil, eu aveam 8-9 ani. A fost în vizită acum 12-13 ani. Chiar ne-am întâlnit. Bunicii săi au stat aici, familia Friedmann. Bloch era nepotul lui Friedmann. Eu aici m-am născut, chiar în prima cameră de la drum. Atunci au avut numai o cameră părinţii mei. Cu doi ani înainte de a mă naşte eu s-au mutat aici. Au primit camera de la Friedmann. Asta era în 1951. Friedmann era încă aici. Erau oameni foarte cumsecade. Evrei, dar te-ai putut înţelege cu ei. Dacă nu găseai ceva, ziceau <Până mâine, ai!> Seara deja aduceau. Erau oameni foarte cumsecade. Zala Regina se numea soţia lui Friedmann. A murit înaintea lui.”

Pe când era copilă,“în Piaţa Traian încă era piaţă. Pe partea cealaltă (n.a. Ştefan cel Mare) erau restaurante. Pe atunci încă se putea trecea prin curţile comune. Erau porţile deschise şi se putea trece prin ele din Romanilor în Ştefan cel Mare. Apoi s-au închis. Fiecare a tras la casa lui. Unul a pierdut locuinţa, altul la fel.”

"Era un cartier foarte liniştit. Acum vreo 15-20 de ani au început scandalurile. Se făceau reclamaţii pentru că se băteau unii prin curţile interioare. Taximetriştii făceau reclamaţii pentru că erau lăsaţi să aştepte, fiindcă clienţii ieşeau pe poarta opusă. De atunci s-au închis jumătăţile de curte deschise. Nouă ne era aproape să ajungem în Ştefan cel Mare. Eu, cum lucram la Fabrica de baterii(n.a. DURA), eram la 5 minute de mers pe jos. Ne-am obişnuit. Mai veneam de la piaţă şi o luam pe acolo şi ziceam <Hopa!>. O luam pe dincolo: <Stai, că nici pe aici nu se mai trece!> Obişnuiţa. Că dacă de copil erai obişnuit aşa… Acum, fiecare lucru are un învăţ şi un dezvăţ. Treptat, te dezobişnuieşti.”

Matilda D. este acum pensionară, dar spune că n-ar pleca niciodată din Fabric.“Am lucrat la fabrica de baterii. Am doi băieţi şi trei nepoate. Îmi tot zic că de ce nu mă mut de aici? Le-am zis: pe mine nu mă mută de aici, pe mine mă vor duce de aici! Nu-mi vine să plec. M-am obişnuit aici, m-am ataşat. E locul meu de baştină. Apăi, câte zile voi mai avea, Dumnezeu ştie. Aici la biserică m-am botezat, aici m-am cununat, aici frecventez în continuare biserica. Merg duminica şi de sărbători.”

Matilda D.

Poza este făcută cu acordul doamnei Matilda D., căreia îi mulţumim pe această cale pentru acordarea interviului.


Puteţi trimite cărţi poştale digitale cu Casa Zala şi cu piatra de poticnire a lui Lorand Bloch de aici. Făcând asta, contribuiţi activ la promovarea patrimoniului cultural al cartierului Fabric şi vă suntem recunoscători pentru asta.

Credit fotografii 1 şi 2: Flavius Neamciuc