Construită în jurul anului 1870, de către antreprenorul Josef Kunz, a fost prima clădire cu două etaje din cartierul Fabric. Acest fapt a dus la nemulţumirea altor proprietari din cartier, care se temeau că prin perpetuarea acestei iniţiative, casele lor şi-ar putea pierde valoarea.
Josef Kunz (1823-1895) a studiat inginerie la Institutul Politehnic din Viena în perioada 1842-1846 şi între decembrie 1846-iulie 1847 urmează şcoala de arhitectură la München, nereuşind însă să obţină diploma academică. Reîntors la Timişoara, înfiinţează fabrica de cărămidă Josef Kunz & Comp., pe Calea Buziaşului nr. 16-18, care a funcţionat până în anii 1930. În 1853, Josef Kunz, împreună cu Eduard Hartl, construieşte clădirea cu două etaje de pe strada Eugeniu de Savoya, nr. 3, din cartierul Cetate.
În 1868, interdicţia de construcţie pe terenul esplanadei este restrânsă de la 500 de stânjeni (circa 949 de metri) la 300 de stânjeni (circa 569 de metri), eliberând astfel în Fabric terenul cuprins între Parcul Orăşenesc (azi Parcul Poporului/Parcul Regina Maria) şi Piaţa Coronini (azi Piaţa Romanilor). Josef Geml, primarului oraşului Timişoara între 1914-1918, aminteşte în monografia sa (Vechea Timişoară) că aproape tot şirul de clădiri de pe Bulevardul 3 August 1919, începând de la Casa Kunz/ Casa Arhiducelui şi până la Cafeneaua "Regina Angliei" din Piaţa Romanilor (astăzi Bulevardul 3 August 1919, nr. 29), ar fi fost realizat de Josef Kunz. Cert este că imobilul de vizavi (str. Episcop Joseph Lonovici, nr. 1), a doua clădire cu două etaje din Fabric, a fost construită tot de Josef Kunz. Datorită acestui lucru, str. Episcop Joseph Lonovici s-a numit o bună perioadă de timp "Şirul Kunz".
În 1873, clădirea este cumpărată de tânărul arhiduce Johann Salvator de Habsburg/Toscana, locotenent colonel de artilerie în garnizoana din Timişoara. În 1874, acesta publică la Timişoara un pamflet anti-german, intitulat “Consideraţii asupra organizării artielieriei austriece”, ce creează senzaţie şi în urma căruia arhiducele este arestat la domiciliu. În 16 februarie 1875, la ordinul împăratului şi ca pedeapsă, Johann Salvator de Austria este transferat în Regimentul de Infanterie nr. 12 din Cracovia. Un an mai târziu, însă, el preia comanda Regimentului nr. 9 Infanterie.
În 1889, aflat la o expoziţie de la Paris, Johann Salvator de Austria declară presei că intenţionează să renunţe la toate titlurile sale nobiliare şi să preia numele de Johann (John) Orth. La sfârşitul anului, este oficial exclus din arborele genealogic al familiei.
Johann Orth achiziţionează un vas comercial şi pleacă, în 1890, într-o expediţiei în America de Sud, dispărând fără urmă pe mare, în timpul unei furtuni. Tragedia are ecouri în presa internaţională, care scoate treptat la iveală faptul că la bordul vasului s-ar fi aflat şi Ludmilla (Milly) Hildegard Steubel, dansatoare la Opera din Viena şi marea iubire a lui Orth încă din tinereţe, cu care acesta s-ar fi căsătorit în mare secret cu puţin timp înainte de călătoria spre America de Sud.
Un articol apărut în 1899, în The New York Times, cu titlul "John Orth" în Argentina. Arhiducele austriac se ascunde în obscuritate alături de soţia sa morganatică, îl indică pe fostul arhiduce ca proprietar al unei ferme de pe cursul râului Paraná din Argentina. Articolul se încheie prin menţionarea mamei lui Milly Stubel, despre care se spune că e convinsă că Johann Orth este în viaţă şi că într-o bună zi se va întoarce printre vechii săi prieteni. Desigur, informaţia despre arhiduce şi prezenţa sa în Argentina nu era decât un zvon. Astfel de zvonuri, dar şi întâmplări cu diverşi indivizi care susţineau că sunt arhiducele, erau comune în acea vreme. După o absenţă de peste douăzeci de ani, în 1911, Johann Orth a fost oficial declarat mort.
La începutul secolului XX, proprietarul clădirii era Illes Herczl. La parterul clădirii a funcţionat, preţ de câţiva ani, o baie publică, avându-l ca administrator pe Alajos Lenz. Beatrix Küttel, văduva lui Károly (Karl) Küttel, primar al Timişoarei între 1859-1861 şi 1867-1872, şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în acest imobil.
