Fosta ospătărie "Regina Angliei"

Deşi starea actuală a clădirii nu sugerează acest lucru, în trecut, aici se afla unul dintre cele mai apreciate localuri din cartierul Fabric: Cafeneaua "Regina Angliei" (în germană "Königin von England"), cunoscută şi sub numele de Ospătăria "La Regina Engleză" sau Hanul "La Regina Angliei".

Mai mult decât atât, Josef Geml, primarul Timişoarei în perioada 1914-1918, aminteşte în monografia sa (Vechea Timişoară în ultima jumătate de secol 1870-1920) că grădina de vară a Cafenelei "Regina Angliei" era printre cele mai frecventate locuri din cartier, alături de "Curtea Fabricii" ("Fabrikshof", fiind vorba Fabrica de Bere), "Lerchenfeld" şi "Schweiz" sau "Breslmaier".

Clădirea a fost ridicată, cel mai probabil, în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Poarta de acces, suprapusă de un arc în plin cintru este tipică pentru curentul clasicist din prima jumătate a secolului al XIX-lea. Fabricul fiind pe atunci într-o continuă dezvoltare, s-a adus în discuţie ideea construirii unui han mai spaţios, cu mai multe încăperi şi săli de dans, biliard sau întruniri. Arhitectul Anton Schmidt a fost cel desemnat să propună un proiect pe măsură. Acesta a gândit pentru "Regina Angliei" un edificiu în stil clasic, cu parter şi un etaj (şi posibil mansardă), cu faţade pe două străzi - altfel spus, o clădire mult mai mare şi mai impresionantă decât cea actuală. Din păcate, proiectul propus de Anton Schmidt nu s-a concretizat în teren.

Pentru aproximativ 100 de ani, în curtea Hanului "La Regina Angliei" şi-a desfăşurat activitatea şi teatrul de vară Arena. Conform studiului monografic Istoria a două secole de teatru liric la Timişoara, de Nicolae Ivan, Arena "era o construcţie de lemn ridicată (şi mereu refăcută) la liziera dinspre Cetate a cartierului industrial al oraşului, adică aproximativ între Pieţele Roosevelt şi Detunata de azi. În acest teatru de vară dădeau spectacole trupele ce se abăteau pe aici după stagiunea lor principală, ţinută în alte oraşe." În 1860, în acelaşi studiu este menţionată "criza" teatrului de vară Arena, căruia îi făceau concurenţă alte trei-patru grădini de vară, în care se organizau programe mai mult sau mai puţin artistice.

Studiul menţionează reconstruirea şi renovarea Arenei în 1853 şi în 1863. În 1863, concesiunea teatrului de vară din Fabric, deţinută de Eduard Reimann (directorul teatrului german) a fost cedată teatrului sârb din Novi Sad, care a desfăşurat la Timişoara 20 de spectacole de proză, în luna septembrie. Condiţiile contractului de cesiune erau: 10 florini pe seară şi renovarea Arenei de către directorul trupei sârbeşti de teatru. În 1919, Arena nu mai exista.