Cu ce rămânem după demolarea Morii Prohaska?

Demolarea Morii Prohaska a stârnit multă emoție, pe bună dreptate. A fost una dintre clădirile reprezentative pentru patrimoniul industrial al Timișoarei, iar dispariția ei readuce în discuție o întrebare pe care nu ar trebui să ne-o punem doar atunci când excavatoarele sunt deja la fața locului: cum putem preveni astfel de situații?

Povestea demolării Morii Prohaska este mai complicată decât imaginile pe care vi le arătăm astăzi, în premieră. Din informațiile pe care le avem, autorizația de demolare datează din 2005. Lucrările au început efectiv în jurul anului 2014 și au fost întrerupte la scurt timp din motive judiciare care țineau de proprietar. Când am vizitat moara în 2018, pentru documentarea ediției Heritage of Timișoara: Iosefin, clădirea se afla deja într-o stare avansată de degradare.

Asta nu înseamnă că pierderea morii nu contează, din contră. Dar acest caz ne arată limitele unui sistem în care valoarea patrimoniului industrial ajunge prea des în centrul atenției abia când o clădire este într-o stare critică sau amenințată direct cu dispariția. Clasarea de urgență* este un instrument necesar, dar nu poate ține locul unei documentări și evaluări constante a patrimoniului industrial.

Și aici apare o întrebare mai largă: știm ce patrimoniu industrial mai avem în Timișoara? Știm ce este valoros, ce merită păstrat și, mai ales, ce putem face mai departe cu aceste locuri?

Există, apropo, încă din 2008, o lege dedicată patrimoniului industrial: Legea nr. 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic și industrial. Legea prevede mecanisme de identificare, expertizare și clasare. Doar că normele metodologice care ar fi trebuit să stabilească criteriile și modul concret în care acestea se aplică... nu au fost adoptate. În lipsa unei abordări sistematice de identificare și evaluare, ajungem prea des să reacționăm abia când un obiectiv este deja amenințat.

Moara Prohaska se adaugă unei liste de pierderi recente: Fabrica 1 Iunie, fostele fabrici de piele din Fabric și alte fragmente din bogata istorie industrială a Timișoarei. Dar să nu uităm că încă mai avem clădirile fostei fabrici Guban de pe Bulevardul Eroilor de la Tisa, precum și altele care beneficiază deja de un statut de protecție, așa cum sunt Abatorul, Turnul de Apă din Fabric, Fabrica de Țigarete, și, cu siguranță, multe alte locuri despre care vorbim prea puțin.

Nu toate clădirile pot fi salvate prin clasare. Dar putem să știm mai bine ce patrimoniu industrial mai avem, să înțelegem valoarea acestor locuri și să discutăm mai mult și mai des despre ce facem cu ele, înainte de a fi prea târziu. Poate cu asta rămânem după pierderea Morii Prohaska, cu o reamintire că prevenția valorează mai mult decât reacția.

*Asociația Prin Banat s-a alăturat demersului inițiat de Asociația Arhabito pentru declanșarea procedurii de clasare de urgență a Morii Prohaska.