Palatele gemene, proiectate în oglindă de către arhitectul timișorean Henrik Telkes, se remarcă prin culoarul comercial existent între cele două corpuri. Ele au aparținut fraților gemeni Nandor și Tamas Csermák.
Autorizația de construire pentru cele două palate a fost emisă la 11 iulie 1911. Lucrările au fost finalizate în 1912, palatele fiind prevăzute împreună cu un total de 38 de apartamente și 72 de camere. Studiind hărți vechi ale orașului, descoperim intenția autorităților de a construi un pasaj comercial din strada Fröbel (actualul bulevard Iuliu Maniu) până pe strada Bem (actuala Iancu Văcărescu), plan nerealizat în cele din urmă, din cauza izbucnirii Primului Război Mondial.
Din punct de vedere stilistic, putem încadra palatele în ultima perioadă a stilului anilor 1900, cu decorațiuni geometrice și abstractizate. Faptul că, până în prezent, doar unul dintre cele două palate a fost restaurat, le individualizează și ne ajută să vedem comparativ diferite ipostaze ale fondului construit local.
Contribuie cu informații la această clădire!
Scris de Codoci Elvira, cu 9 luni în urmă
Buna ziua.Am o intrebare.Spuneti-mi va rog de ce pereti din beci sunt inscriptionate cu date di anul 1911 in Timisoara Iuliu Maniu 45?