Casa Artiștilor de la numărul 11

De-a lungul timpului, Palatul Lajos Besch & Károly Piffl a fost și este o adevărată casă a artiștilor. Probabil, începutul a ceea ce urmează a fi povestea Casei Artiștilor este undeva prin anii ‘60. Într-unul din spațiile de la parterul comercial al palatului, cu acces direct de pe bulevard, se afla secţia de pictură a Cooperativei Progresul. În anul 1963, bunica mea, Petitjean Edita, de profesie pictor, devine șefa atelierului. Tablourile realizate de ea erau la mare căutare. Secția era plină de admiratori și clienți, cu o atmosfera caldă, primitoare. Spune ea: “clienții le cumpărau înainte să se usuce culoarea de ulei, de frică să nu se vândă altcuiva”.

Până în anii ‘70-’80, aici a trăit domnul Iuliu Szappanos, un artist care lucra vitralii (n.e. conform catalogului de adrese al orașului Timișoara din 1938, locatari erau Iuliu Szappanos Sen., pictor de firme, și Iuliu Szappanos Jun., pictor artistic). Urmele structurilor folosite pentru vitralii le-am găsit în subsolul clădirii, în momentul în care familia mea s-a mutat în imobil, chiar în apartamentul care a aparținut familiei Szappanos.

Imobilul are 2 curți: cea principală a clădirii mari și încă una secundară, “curtea mică”, situată în spatele imobilului principal, care deservește accesul spre fostele locuințe de serviciu din timpul șantierului, care au rămas în picioare până astăzi. Țin minte că pe unul din pereții imobilului era un vitraliu foarte mare. Curtea mare a devenit verde între timp, s-a plantat vegetația existentă astăzi, cu vița de vie care îmbracă balustradele și creează atmosfera plină de viață.

Găseam constant, când eram mici, bucățele de sticlă colorată, pe care le prețuiam ca pe niște comori. Curtea mică era și spațiul cel mai interesant al imobilului, deoarece Fondul Plastic închiria artiștilor anexa de care vă vorbeam, astfel încât toată curtea era constant animată de pictori boemi creativi sau de ucenici care sculptau sau lucrau cu fier forjat. Aici îi amintesc pe sculptorul “Jo”, pe pictorul Ianto Arcadie Radin (cunoscut ca “Arpi”) și pe Luigi Varga, sculptorul casei, care încă lucrează în unul dintre spațiile din curtea mică, cu lucrări în colecţii de stat şi particulare, în ţară şi străinătate.

Familia Petitjean, cu 4 generații de artiști (parțial încă activi), cum spuneam, s-a mutat în anii ‘80 în apartamentul familiei Szappanos. Apartamentul 19, de la al doilea etaj, a devenit locul “Atelierului de Pictură Petitjean”, existent și astăzi. Artista (bunica mea) Petitjean Edita are o istorie lungă de peste 65 de ani vechime în acest domeniu, îmbinând utilul cu plăcutul, cu experiența vastă și mii de lucrări pictate în culori de ulei, împrăștiate în toată lumea, pe toate continentele.

Pe parcursul anilor, în acest imobil au locuit și încă locuiesc diverși artiști plastici: Svetlana Pomorisat (pictură și restaurare de mobilier) la etajul 1, Margareta Chivău (pictură pe mobilier) la etajul 2, Adela Pop  (pictură, vitralii, bijuterie) la etajul 1, Felicia Selejan (grafician, profesoară la Palatul copiilor) la parter. Iar pentru ca diversitatea artistică să fie și mai mare, în clădire au locuit și actori de teatru și film (Victor și Mălina Manovici, Ana Munteanu, Colin și Judith Buzoianu, Ioana Iacob), arhitecți (Andreea Anghel, Eduard Man, Anania Cosmin) și fostul realizator de emisiune muzicală la radio și mare pasionat, colecționar, promotor și blogger al muzicii jazz, Victor Andrieș.

Proiectul de reabilitare a imobilului a fost pe mâini bune și, după câțiva ani de relevee, obținere avize, expertize și verificări, am obținut autorizația și am început lucrările de restaurare. Negocierile pentru necesitatea acestui proiect s-au dus de nenumărate ori în ședințele proprietarilor, care au fost prelungite cu proiecții de film și cu muzică în curtea interioară, pentru a mai destinde atmosfera.

În concluzie, ne mândrim cu o comunitate foarte pestriță de artiști de diferite tipuri și ranguri în curtea verde de la numărul 11, de pe Bulevardul 16 Decembrie 1989. O comunitate interesantă, cu certuri, drame și bucurii, ca în orice familie numeroasă. În curând, sperăm să îi dezvelim adevărata frumusețe, iar clădirea să renască, să poată fi admirată din nou ca în urmă cu 100 de ani.