În după-amiezele de vară, mulți locuitori ai Fabricului se plimbă pe străzile cartierului, cu sau fără o destinație precisă, însoțiți sau nu. L-am întâlnit pe domnul Marin A. în timp ce plimba un pug. Aveam să aflăm, ulterior, că este al fiicei dânsului.
Marin A. locuiește în Piața Traian din 1984, acolo „unde-i singura clădire cu un etaj”. A lucrat la UMT 30 de ani și, deși „am putut să primesc la bloc unde am vrut eu, m-a legat dracul de Piața Traian”. Momentan se luptă în instanţă cu câțiva avocați pentru că locuința sa a fost revendicată de altcineva. Din păcate, ne-a spus, nu este singurul în situaţia aceasta. În celelalte case se întâmplă la fel.
"Toate sunt părăsite apartamentele. Sunt și de 20 de ani goale…”
„Un an și șase luni de zile am așteptat și am făcut o mie și una de demersuri, ca să primesc o confirmare. Nu venea nimic acasă, nu știam nimic. Toată viața putea să fie așteptare. Mari insistențe și bani cheltuiți. O grămadă de bani.” Așteptarea aceasta o simte de câțiva ani. „Cum e acum și cum a fost înainte?! Eu m-am descurcat mai bine pe timpul ăla. Eu am dus-o mai bine pe timpul ăla, ca pe timpul ăsta. Eu după o viață de om la pensie, am ieșit după nenorocitul ăla de Boc, am ieșit în pensie la sfârșitul lui 2012. După 42 de ani de muncă și jumătate, cu opt milioane sunt, cum erau banii atunci. (...) Înainte mai cunoșteai pe unul, pe altul, mai puteai să rezolvi. Acuma toate sunt goale, nici nu le dau. Toate sunt părăsite apartamentele. Sunt și de 20 de ani goale…”
Își amintește că, atunci când a venit prima dată în zonă, în 1978, era „plin. Plin! Era ca în centrul Timișoarei. Toate băncile erau pline. Lume. Copiii se jucau. Aici plin, acolo plin, peste tot. Aici, nu rămânea Traianu’ ăsta gol, niciodată. La orice oră din zi și din noapte, erau oameni, se circula, ori în stânga, ori în dreapta. Că era și țigănime, că era și din ăștia.... Dar noi, care am stat în zona asta, n-aveam treabă, nu ne-au supărat, nu ne-au făcut nimic.”
În lumea domnului A., în Fabric „sunt oameni în vârstă, n-au liniște, de azi pe mâine.” Nu l-am mai întâlnit de atunci, nu știm ce s-a întâmplat cu dosarul dânsului și dacă și-a găsit liniștea de a locui acasă, fără grija zilei de mâine. Sperăm din suflet că da.