Deschide meniul
Scuze, nu e nimic aici :(

Casa Comandantului

Alte denumiri: Cazinoul Militar

Adresa Piața Libertății , nr. 7 Data finalizării sec. XVIII Stil arh. principal Baroc (central-european) Arhitect neidentificat

Cunoscută astăzi sub denumirea de Cazinoul Militar, în 1752 clădirea servea drept reședință a Comandantului Cetății Timișoarei. La acel moment exista doar corpul din dreapta al edificiului, restul construcției aflându-se încă în șantier, în 1788. La etaj, colțul edificiului păstrează decorațiuni baroce care prefigurează stilul rococo. Corpul de clădire de la parter, în stil eclectic-istoricist, amplasat în fața edificiului principal, a fost adăugat în secolul al XX-lea.

Edificiul a fost mansardat ulterior: în locul frontonului triunghiular existent în 1904 a fost construită actuala mansardă în stil eclectic-istoricist, cu influențe neobaroc, pe care o cunoaștem astăzi. Fațada este ritmată de pilaștri corintici pe două niveluri, tipic barocului fiind dublarea muchiilor acestora, conferind compoziției vibrația caracteristică stilului. Deasupra ferestrelor de la etajul al doilea se află decorațiuni neobaroc, iar poarta are un arc în mâner de coș. La mansarda traveelor principale se regăsesc, ca element distinctiv, ferestre cu arce în segment de cerc și forme alungite pe orizontală, specifice neobarocului, datând din jurul anului 1900.
 

Trimite o carte poștală!

Ilustrație de Dushky

Ilustrație de

Trimite

✓ Cartea poștală este în drum spre «». Îți mulțumim pentru promovarea patrimoniului cultural timișorean!

Niciun material de pe această platformă online/site nu poate fi reprodus parţial, integral, modificat fără permisiunea anterioară explicită, prin acordul scris al Asociaţiei PRIN BANAT. Termeni și condiții.

Contribuie cu informații la această clădire!