Heritage of Timișoara

Fabric Bul. 3 August 1919 , nr. 5

Palatul Franz Anheuer

Data finalizării:

1 aprilie 1901

  • Arhitect: Arh. Eduard (Ede) Reiter
  • Fost proprietar: Franz Anheuer
  • Autorizație de construire: 21 mai 1900
  • Statut proprietate: Proprietate privată
  • Statut protecție: Ansamblu monument istoric
    Ansamblul urban "Fabric" (II)
    TM-II-a-A-06097
  • Stil arh. principal Art Nouveau/Secession
  • Starea curentă Bună (întreținut/parțial reabilitat)
  • Planimetrie Rectangular simplu
  • Nr. de niveluri 3
  • Funcțiune curentă Palat/Imobil de raport
    Proprietari multipli
    Birou avocatură/Notariat




Pentru Palatul Anheuer s-a emis autorizația de construire la 21 mai 1900 și autorizația de terminare a a lucrărilor fără instalații interioare și decorațiuni, la 1 aprilie 1901. A fost în stilul anilor 1900 (curentul Secession), de către constructorul Eduard (Ede) Reiter. Faţada clădirii se remarcă prin deosebitele personaje feminine şi lirele aurite care împodobesc al doilea etaj. A fost ridicat aproximativ în acelaşi timp cu Palatul Ignacz Heymann, deşi cele două imobile prezintă expresii plastice opuse.

Comanditarul clădirii, Franz Anheuer, a fost director de Casă de economii. Numele său apare pe lista ultimilor 224 de consilieri municipali, care la 28 octombrie 1918, în cadrul Adunării Generale ordinare, au luat în unanimitate următoarea hotărâre: 1. Oraşul doreşte imediata încheiere a păcii. 2. Independenţa Ungariei să fie pronunţată conform legii. 3. Să se asigure egalitatea naţionalităţilor. 4. Se cere dreptul la vot universal, egal şi secret. 5. Se solicită libertatea de asociere. 6. Să se numească un guvern naţional democratic.

Această hotărâre nu a mai putut fi îndeplinită, căci după numai trei zile, în 31 octombrie, a izbucnit “Revoluţia crizantemelor” şi la Timişoara a fost proclamată Republica Bănăţeană.

Imagini de epocă

Autorii acestei fișe:

Documentare și text: Alexandra Palconi

Documentare în teren: arh. Anca-Raluca Majaru, arh. Cristina Chira

Audit: Mihai Opriș

Fotograf: Flavius Neamciuc

Ultima actualizare: 2 ani în urmă

Publicat la: 27 noiembrie 2017

Niciun material de pe această platformă online/site nu poate fi reprodus parţial, integral, modificat fără permisiunea anterioară explicită, prin acordul scris al Asociaţiei PRIN BANAT.


Conţinutul acestei platforme online/site, textele, grafica, fotografiile, software-ul, logo-urile şi orice alte materiale prezente pe site sunt protejate de legea dreptului de autor şi sunt proprietatea Asociaţiei PRIN BANAT. Află mai multe în secțiunea Termeni și condiții.

Contribuie cu informații la această clădire!

Scris de Franz, cu 2 ani în urmă

Buna ziua,
am dulapu bancii de la Herr Anheuer.

Lasă un comentariu!