Palatul Culturii

Proiectul teatrului a fost realizat de arhitectul din Viena Ferdinand Fellner Senior, construcția acestuia începând în 1872. Un an mai târziu, fiul arhitectului fondează firma Fellner& Helmer, preluând și supravegherea șantierului din Timișoara. De altfel, cei doi arhitecți se remarcă în spațiul central și est-european drept principalii creatori ai edificiilor teatrale. În anul 1875 se încheie lucrările de construcție, rezultând un edificiu impunător, bogat ornamentat în spiritul epocii. Acesta se remarca prin exuberanța plastică a fațadelor, care utiliza elemente ale vocabularului clasic.

La doar 5 ani după inaugurare, pe 30 aprilie 1880, are loc un incendiu care devastează edificiul, însă acesta este reconstruit integral până în 1882, conform proiectului original. Edificiul trece prin noi lucrări de restaurare la finalul secolului, moment în care primește denumirea de Teatrul Orășenesc „Ferencz József”. Schimbarea administrativă de după Primul Război Mondial reprezintă un nou capitol în povestea clădirii. Pe lângă schimbarea titulaturii în „Palatul Culturii” (denumirea oficială a clădirii și astăzi), edificiul trece printr-un nou incendiu în noaptea de 31 octombrie 1920. Lucrările de reconstrucție încep abia trei ani mai târziu și sunt marcate de momentul solemn al așezării pietrei de temelie la data de 12 noiembrie 1923 de către Regele Ferdinand I al României. Lucrările, realizate între anii 1923 și 1926, au implicat modificări la interior conform proiectului realizat de arhitectul bucureștean Duiliu Marcu. Acesta a propus o estetică neoromânească, cu elemente eclectice. La exterior, clădirea nu suferă schimbări majore, decât în zona accesului, unde cele trei accese încheiate în arc în plin cintru sunt unite într-o singură intrare. Altă modificare are loc în zona acoperișului, unde se construiește o semicupolă cu rolul de a adăposti noul bazin de apă.

Cea mai drastică modificare are loc în anii ‘30, în urma proiectului de refacere a fațadei principale realizat tot de arhitectul Duiliu Marcu. Acesta propune purificarea stilistică a fațadei, conform tendințelor internaționale ale acelor vremuri, în special sub influența arhitecturii fasciste italiene, direcție care a purtat în România și titulatura de „Stilul Carol al II-lea”. Arhitectul bucureștean reimaginează vechea fațadă a teatrului sub forma unui arc monumental de triumf, decorat cu motive neoromânești, un gest cu puternică încărcătură politică. În anul 2003, noi lucrări de restaurare aduc părțile laterale ale fațadei principale la aspectul original, arcul de triumf fiind păstrat și datorită puternicei încărcături simbolice cu care a fost înzestrat, în special în anul 1989, când “balconul Operei” a devenit unul dintre principalele locuri și simboluri ale Revoluției anticomuniste.