În vara anului 1910, firma Baruch J. și Fiii achiziționează parcela amplasată la intersecția actualei străzi Sf. Ioan cu Bulevardul Republicii. Parcela are o suprafață de 250 stânjeni pătrați, iar Johann Baruch plătește 584 coroane pentru fiecare stânjen pătrat, achitând astfel suma totală de 146.000 coroane. Câteva luni mai târziu, firma achiziționează o extindere de 130 de stânjeni pătrați, la un preț mult mai mic, de doar 1.077 pentru fiecare stânjen. În total, parcela de 380 de stânjeni costă 160.000 de coroane. Însă noua achiziție creează o serie de blocaje administrative. Cele două parcele aparținuseră administrației militare și făcuseră obiectul unui schimb cu primăria. Acordul de schimb prevedea și că, în cazul în care parcelele erau scoase la vânzare, adminstrația militară avea drept de preemțiune (întâietate în a cumpăra proprietatea). Neurmarea procedurii legale a dus la un blocaj administrativ ce nu s-a soluționat până la izbucnirea Primului Război Mondial.
Abia în 1926 începe pe locul menționat construcția unui palat impozant, care are însă o estetică specifică arhitecturii timișorene din preajma anului 1910. Este foarte posibil ca proiectul să fi fost elaborat în acea perioadă, dar blocajele administrative și situația geopolitică să fi întârziat ridicarea construcției. La jumătatea anilor ’20, compania de confecții Weisz obține autorizația de construire, dată ce marchează începutul lucrărilor. Urmează obținerea autorizațiilor pentru racordarea la canalizare (19 octombrie 1926) și la rețeaua de apă (4 noiembrie 1926), apoi o autorizație pentru ascensor (22 ianuarie 1927). În 1928, compania Weisz scoate la licitație edificiul, care este câștigat de avocat dr. Frigyes Hajdú Weisz pentru suma de 21 de milioane de lei. Printre ceilalți participanți la licitație s-a numărat și compania de asigurări Adria. Chiar dacă clădirea a fost ridicată în a doua jumătate a anilor ‘20, din punct de vedere stilistic, ea poate fi încadrată în curentul Secession, având toate ingredientele arhitecturii imișorene din preajma anului 1910. Clădirea are un aspect monumental, este compusă din subsol, parter comercial și patru etaje cu apartamente de locuit, și prezintă trei fațade înspre stradă: o fațadă principală, orientată spre Piața Victoriei, și două fațade laterale, dispuse spre bulevardul Regele Mihai I și strada Sf.Ioan. Diferențierea ierarhică a celor trei fațade se realizează prin plasarea spre Piața Victoriei a unui turn decorativ îmbrăcat în tablă și a unui bovindou monumental pe înălțimea a trei etaje, care are în partea de sus un fronton curbiliniu, ușor aplatizat. În cadrul acestui fronton remarcăm un basorelief în regim afrontat reprezentând două siluete de femei ce se sprijină și culeg fructe din cornul abundenței. Tot în cadrul bovindoului observăm și o serie de panouri decorative, amplasate deasupra ferestrelor de la etajul al doilea, reprezentând basoreliefuri de copii alături de ghirlande florale. Interiorul clădirii este tratat modest, cu puține elemente decorative.
Morfologia generală a clădirii sugerează că proiectul ar putea fi opera arhitectului șef al orașului din acea perioadă, László Székely, autorul mai multor palate din vecinătate. În arhivele cercetate, am găsit, în conexiune cu construcția clădirii, și numele inginerului Adalbert Szladek, dar nu este clar ce rol a jucat acesta. Adalbert Szladek a fost un inginer din Lugoj, cunoscut în special datorită rolului său în conducerea firmei de țigle și cărămizi Muschong, pe care a preluat-o după moartea socrului său, Jakob Muschong.