Povestea clădirii începe în 1910, când Ernő Neuhausz achiziționează parcela cu o suprafață de 221,6 stânjeni pentru suma de 82,000 de coroane, plătind astfel 370,04 coroane pentru fiecare stânjen. În toamna aceluiași an, obține autorizația de construire pentru un palat de raport cu trei etaje, iar la finalul lui 1911 obține și autorizația pentru instalarea liftului. Pentru proiect, apelează la serviciile arhitectului-șef al orașului în acea perioadă, László Székely. Proiectul prezintă principalele caracteristici ale stilului Secession de la acea vreme în Timișoara, în special volume dinamice ce ies din planul fațadelor, reprezentate prin cele două bovindouri înalte de trei etaje, unite prin logii la fiecare nivel și incluse, la nivelul superior, în cadrul unui fronton monumental de formă poligonală, realizat din 8 segmente. Remarcăm tratarea diferențiată a fiecărei logii prin utilizarea unor elemente de vocabular arhitectural clasic, dar reinterpretate în manieră Secession, executate preponderent din similipiatră. Lucrările de feronerie și tinichingerie sunt, de asemenea, de mare rafinament: jardinierele de flori, portdrapelul, ornamentele cornișei. Palatul nu dezamăgește nici la nivelul tencuielilor, afișând ample câmpuri de tencuieli „pieptănate”, alături de detalii de mare finețe și dispuneri subtile de ornamente geometrice. La interior, gangul de acces uscat nu mai prezintă astăzi nici ornamente, nici picturi decorative, dar casa scării încă atrage atenția prin ascensorul istoric și detaliile geometrice realizate pe intradosul treptelor de scară. DIn păcate, palatul și-a pierdut vitrinele istorice de la nivelul parterului comercial și a prezentat mult timp trecătorilor o imagine improprie. De curând însă, vitrinele au fost refăcute parțial în cadrul proiectului de restaurare proaspăt finalizat.
Ernő Neuhausz s-a născut la data 26 iunie 1874. S-a remarcat în Timișoara încă din tinerețe datorită carierei editoriale, la început din poziția de redactor al buletinului sportiv Velocitas Sportközlöny (între 1895 și 1897), apoi din postura de redactor al ziarului Delvideki Sport (între 1898 și 1903). Tot în 1903 preia, tot în calitate de editor, și periodicul Temesvári Színpad, alături de Osztie Andor. A mai fost implicat și în redactarea revistei de teatru Magyar Művészet (între anii 1898 și 1905) și a ocupat, de asemenea, funcția de editor al ziarului de șah Magyar Sakk-újság.
La jumătatea primului deceniu al secolului 20, Ernő a început să se implice activ și în piața imobiliară din Timișoara, odată cu licitarea și achiziționarea unor parcele noi apărute în preajma fostei piețe de porci (actuala Piața Plevnei), unde a și construit două imobile cu un etaj între 1905 și 1907. De altfel, a și locuit în una una dintre ele, cea cu acces dinspre strada Gheorghe Doja, iar clădirea păstrează și astăzi în gangul de acces un mozaic cu inițialele sale. Cariera de antreprenor în construcții și-a desăvârșit-o însă prin construcția, între 1910 și 1911, a palatului de raport din Piața Victoriei.
În perioada interbelică imobilul este cunoscut în rândul timișorenilor sub titulatura de Palatul Färber, după ce fusese achiziționat în 1917 de către celebra familie de industriași timișoreni. Aceștia au înființat Fabrica Unită de lacuri și vopseluri, redenumită, în urma naționalizării din 1948, Azur.
