Heritage of Timișoara

Cetate Piața Victoriei , nr. 6

Palatul Lajos Hilt

Data finalizării:

1913

  • Arhitect: Arh. László Székely
  • Fost proprietar: Lajos Hilt
  • Autorizație de construire: 2 decembrie 1911
  • Statut proprietate: Proprietate privată
  • Statut protecție: Ansamblu monument istoric
    Ansamblul urban interbelic "Corso"
    TM-II-a-A-06115
  • Stil arh. principal Art Nouveau/Secession
  • Starea curentă Bună (întreținut/parțial reabilitat)
  • Planimetrie Rectangular compus
  • Nr. de niveluri 4
  • Funcțiune curentă Centru expozițional/Muzeu
    Altele
    Bar/Cafenea
    Palat/Imobil de raport




În 1911, Hilt Lajos, alături de firma Vogel Antal & Colaboratorii, achiziționează de la primăria orașului un lot de teren cu o suprafață de 600 de stânjeni pătrați, pentru suma totală de 200.000 de coroane. Terenul era amplasat la extremitatea sudică a noului bulevard Franz Jozsef, pe atunci zona cea mai în vogă a orașului. Ulterior, proprietarii împart lotul în două parcele, cea nordică revenindu-i lui Lajos Hilt.

Acesta obține la finalul lui 1911 o autorizație de construire pentru un palat de raport cu trei etaje, cu un total de 10 apartamente și 37 de camere. În luna octombrie a anului 1912, Lajos Hilt obține o autorizație pentru instalarea unui ascensor pentru persoane și a unuia pentru marfă (utilizat, în principal, pentru cărbuni). Lucrările generale asupra imobilului sunt finalizate în 1913. Construcția generează imediat un interes deosebit, printre primii chiriași numărându-se avocat dr. Endrei Mózes și văduva Schwarz Sarolta. Palatul a rămas în memoria timișorenilor și prin spațiile comerciale de la parter, cele mai importante fiind ocupate de Shell Gas (deschis la data de 2 ianuarie 1937) și salonul de artă (deschis în 1966, redenumit Helios în 1977 și carefuncționează și în prezent).

Proiectul edificiului a fost făcut de arhitectul șef al orașului, László Székely. Clădirea se înscrie perfect în arhitectura timișoreană din preajma anilor 1910, prezentând numeroase trăsături specifice esteticii celebrului arhitect. Din punct de vedere stilistic, putem încadra edificiul în perioada matură a curentului Secession în Timișoara, caracterizată de clădiri cu aspect mpozant, iar accentul cade pe relația dinamică dintre volume, decorația trecând în plan secund. Remarcăm modul în care este marcat colțul, prin supraînălțarea acoperișului printr-o rupere de pantă. Notabile sunt și bovindourile pe înălțimea a două etaje și ruperea liniei de streașină prin frontoane poligonale. Însă cel mai caracteristic detaliu îl reprezintă balcoanele de colț, cu forme complexe. La nivel decorativ, predomină motivele geometrice, grupate în special în seturi de câte trei elemente.

Lajos Hilt, fost trezorier șef al comitatului Timiș, s-a născut în 1863. S-a remarcat în viața culturală, sportivă și politică a orașului, ocupând numeroase funcții publice și private, printre care și cea de trezorier al Asociației Muzeului de Istorie și de Arheologie din Ungaria de Sud. De numele său se leagă și istoria clubului de canotaj Regatta, mai întâi din ipostaza de sportiv, apoi de membru în administrație, devenind chiar președintele Asociației Regatta. S-a stins din viață în 1945, la vârsta de 83 de ani, fiind înmormântat în cimitirul Eroilor din Timișoara.

Autorii acestei fișe:

Documentare și text: Mihai-Claudiu Moldovan

Documentare în teren: Mihai-Claudiu Moldovan

Audit: Mihai Opriș

Fotograf: Ovidiu Micșa

Ultima actualizare: 8 luni în urmă

Publicat la: 21 august 2023

Niciun material de pe această platformă online/site nu poate fi reprodus parţial, integral, modificat fără permisiunea anterioară explicită, prin acordul scris al Asociaţiei PRIN BANAT.


Conţinutul acestei platforme online/site, textele, grafica, fotografiile, software-ul, logo-urile şi orice alte materiale prezente pe site sunt protejate de legea dreptului de autor şi sunt proprietatea Asociaţiei PRIN BANAT. Află mai multe în secțiunea Termeni și condiții.

Contribuie cu informații la această clădire!