Maiestuos amplasată în parcul de pe malul Begăi și ascunsă în spatele unei perdele vegetale, Casa cu iederă este, cu siguranță, una dintre cele mai enigmatice clădiri ale Timișoarei. Imaginația a generații de timișoreni a fost continuu întreținută de câteva întrebări: Care este povestea acestei case? Cine, când și de ce a construit-o? Cum arată casa în interior? Toate aceste întrebări își vor găsi răspunsurile în următoarele rânduri.
Pentru a înțelege cât mai bine povestea casei, este necesar să privim puțin în istoria orașului, din perspectiva parcurilor și a tradiției grădinăritului urban. Dacă la jumătatea secolului al XIX-lea apar primele amenajări peisagiste complexe în oraș, munca unor grădinari urbani, precum Niemetz, Agátsi sau Mühle, a impus necesitatea unei structuri administrative dedicate acestei profesii. În urma Expoziției Industriale și Agricole, organizată la Timișoara în anul 1891, odată cu amenajarea peisageră a malurilor canalului Bega, dar mai ales a dezvoltării urbanistice a orașului (în special a străzii de legătură dintre cartierul Fabric cu Cetate, în calea căreia se situa vechea colonie horticolă a orașului), se decide mutarea și construirea unui nou complex dedicat.
În primii ani ai secolului al XX-lea, în urma unei licitații publice de construire a noului complex horticol, care presupunea atât o casă administrativă, cât și sere și clădiri de deservire pentru acesta, proiectul îi revine maestrului constructor Lipót Löffler. Noul complex horticol, întins pe o suprafață de 3 acri, este ridicat pe malul sudic al canalului Bega, în apropierea zonei de deversare a canalului Suboleasa (astăzi acoperit).
Experiența și rafinamentul lui Lipót Löffler se materializează în una dintre cele mai elegante vile din oraș - de altfel, singura care se mai păstrează astăzi din vechiul complex horticol. Vila se remarcă și prin relația cu mediul înconjurător, aceasta integrându-se perfect în decorul verde al parcului, apropierea de malul canalului Bega aducând o plusvaloare unică în peisajul urbanistic al orașului.
Deși întreaga fațadă principală a clădirii este ascunsă în spatele unei perdele de vie canadiană (Parthenocissus quinquefolia)*, intuim silueta elegantă a frontonului, precum și proporțiile echilibrate ale întregului edificiu. Zona accesului, cu scara bifurcată și porticul de acces, ne păstrează câteva frânturi cu decorațiuni geometrice. Celelalte două fațade ne expun subtil detalii ale ancadramentelor ferestrelor, precum și a cornișei profilate. Printre frunzișul care acoperă inclusiv finialul de acoperiș, deslușim detaliile de feronerie ale unei roze a vânturilor. Dar, în pofida tuturor acestor ornamente de mare rafinament, peretele viu de vie canadiană (confundat cu un perete de iederă, fapt care a și adus supranumele de Casa cu iederă) este elementul definitoriu care plasează casa drept un reper în mentalul colectiv al comunității.
După deslușirea poveștii casei, un nou val al misterului urmează a fi dezvelit în cadrul proiectului Heritage of Timișoara, prin amenajarea în cadrul Casei cu iederă a Muzeului Mühle, un eveniment tribut organizat pentru a onora cea mai mare familie de grădinari și peisagiști a orașului, prilej de explorare și a interiorului vilei.
*notă - datorită tradiției orale timișorene care păstrează sintagma de Casa cu iederă ca referire la clădirea studiată, am decis păstrarea aceleiași terminologii