Casa Adolf Grünberger

În 1858, la sud de actualul Bulevard 3 August 1919, din Piața Romanilor și până la Parcul Regina Maria, se întindea Câmpul Frânghierilor/Funarilor (Seiler Wiese). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe acest teren exista doar un parc (aşa-numitul Vorpark), aflat în proprietatea oraşului, cedat de armată cu condiţia ca terenul să fie întreţinut cu regularitate. Parcul, însă, era foarte neglijat şi întrebuinţat mai mult ca teren de joacă pentru copii şi pentru instalarea unor tarabe. În 1888, deşi armata s-a opus acestei hotărâri, primăria decide să parceleze terenul în 26 de loturi de casă (cu condiţia ca pe Calea Andrássy, actualul Bulevard 3 August 1919, să nu fie construite decât case cu etaj). 

Printre clienți s-a numărat și Adolf Grünberger, care achiziționează de la primărie un lot de casă de 252 stânjeni, cu 2700 de coroane (echivalentul sumei în forinți). Autorizația de construire a clădirii nu a fost descoperită încă de echipa de proiect, iar arhitectul nu a fost identificat, însă toate datele culese indică faptul că Adolf Grünberger ar fi fost comanditarul imobilului. Existența clădirii pe parcelă înainte de anul 1897 (dar nu mai devreme de 1892) este confirmată de un plan al orașului Timișoara. De asemenea, clădirea apare în vederi de epocă circulate înainte de anul 1899. 

Adolf Grünberger era un comerciant evreu care se trăgea din județul Racibórz (Ratibor, astăzi parte din Voievodatul Silezia Superioară din sudul Poloniei). La data primirii cetățeniei maghiare (20 octombrie 1886), acesta avea 46 de ani, era văduv și avea 5 copii (Lénárd Pal - 17 ani, Hedvig - 13 ani, János - 12 ani, Margit - 10 ani și Elza - 7 ani). În 1889, conform registrului căsătoriilor comunității israelite din Fabric, acesta se căsătorește cu Șarolta Schmidt (46 de ani), o văduvă din Königsberg. Adolf Grünberger era funcționar și proprietarul unui atelier de haine bărbătești, situat pe strada Mérleg (actuala stradă Costache Negruzzi) din Fabric. De asemenea, în perioada 1896-1899, acesta a făcut parte din comitetul de supraveghere pentru construirea noii sinagogi a Comunității israelite Status-Quo din Fabric. Activitatea acestui comitet a inclus, pe lângă acțiuni de strângere de fonduri, și obținerea proiectului viitoarei sinagogi și punerea în aplicare a acestuia.

În 1899, Adolf Grünberger vinde proprietatea comerciantului de lemn Henrik Tauber, contra sumei de 18000 de coroane. Henrik Tauber era un antreprenor evreu (născut în anul 1827, pe teritoriul actual al Slovaciei), care se ocupa cu prelucrarea și comercializarea de lemn. O activitate cu tradiție în familia sa, se pare, căci și fratele său, Manó (Emanuel) Tauber (1831-1900, Viena), se ocupa de asemenea cu comercializarea de lemn și, mai târziu, devine directorul filialei Bayersdorf & Biach din Timișoara, companie care deținea la sfârșitul secolului al 19-lea mai multe gatere de lemn în cartierele timișorene. 

Atât în anul 1906, cât și în anii 1909 și 1910, în cataloagele de adrese din Timișoara, Henrik Tauber este listat ca proprietar al imobilului de pe strada Jókai Mór, nr. 2 (actuala I. L. Caragiale, nr. 1). Este de menționat și faptul că Tauber era vecin cu principalul său partener de afaceri, comerciantul de lemn David Hübsch, proprietarul clădirii situate astăzi pe strada Gheorghe Marinescu, nr. 2. La început de secol XX, cei doi conduceau împreună compania Tauber-Hübsch, care avea ca obiect de activitate comercializarea de lemn. 

În 1916, imobilul de pe actuala stradă I. L. Caragiale nr. 1 apare într-o nouă tranzacție imobiliară: Prima Bancă Timișoreană, aparent deținând dreptul de proprietate asupra acesteia, o vinde lui Rezső Deutsch, care a fost președinte al Comunității israelite Status-Quo din Fabric în interbelic. Această tranzacție este confirmată și de un catalog de adrese din 1922, în care Rezső Deutsch este listat ca proprietar al imobilului. 

Nu se cunoaște cu exactitate când a început clădirea să găzduiască Școala Primară Israelită din Fabric, dar conform Gettei Neumann, autoarea mai multor publicații despre istoria evreilor din Timișoara, cea mai veche fotografie cunoscută a școlii a fost realizată în anul 1932. În 1942, în urma evacuării liceului israelit din Cetate, pentru a fi transformat în sediul Chesturii Poliției Timișoara, o parte din cursurile liceului de băieți au fost continuate în acest imobil, ca o măsură de urgență temporară. Școala Primară Israelită a continuat să funcționeze aici până în anul 1948. Apoi, până în 1958, imobilul a găzduit Școala cu limba de predare idiș. Conform listei abonaților telefonici din provincie în 1959, în acest imobil se desfășurau cursurile Școlii de 7 ani, nr. 4. 

Astăzi, clădirea este proprietate privată și face parte din ansamblul urban "Fabric" (II) - cod TM-II-a-A-06097 în Lista monumentelor istorice din 2015, având valoare națională/universală. Fotografiile prezentei fișe au fost realizate în anul 2017.