Un anunț al Tribunalului Timișoara, publicat în luna decembrie 1878 în Budapesti Közlöny (rom. Monitorul Budapestei), vorbește despre un cetățean pe nume Juon Kossáriu (rom. Ion Coșariu), din Kiszetó (azi Chizătău, jud. Timiș), care a murit fără să lase un testament, dar ale cărui casă și un sfert din pământ se cuvin, conform legii, să fie moștenite de urmașul său Miklós Kossáriu (Nicolae Coșariu). Hotărârea tribunalului timișorean este datată 4 februarie 1878, iar contestațiile puteau fi depuse în termen de 45 de zile de la publicarea acesteia.
Despre momentul sosirii lui Miklós Kossáriu (uneori scris și Miklós Cossáriu sau Cosariu în documentele cercetate, care era varianta maghiară a numelui românesc Nicolae Coșariu) în Timișoara nu avem informații, ci mai degrabă despre activitatea sa în oraș la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea.
În jurul anului 1890, Miklós Kossáriu achiziționează un teren de casă în Fabric, pe actuala stradă Ion Luca Caragiale (strada Jokái Mór în trecut). Terenul respectiv făcea parte din noile cvartale create pe terenul fostului Vorpark (situat la sud de Bulevardul 3 August 1919 actual, între Piața Romanilor și Parcul Regina Maria de astăzi), cu loturi pentru case de locuit scoase la vânzare de către primăria orașului. Conform unui articol din Monitorului Timișoarei de la 1903, înainte de a fi cumpărat de Kossáriu, lotul de casă fusese achiziționat de Lázár Szilárd, în 1888, de la primăria orașului. La 26 martie 1891, Miklós Kossáriu obține autorizație pentru ridicarea unei case de locuit pe un singur nivel pe acest teren.
Aflăm din nou din Monitorul Timișoarei (ediția iulie 1902) că imobilul a fost vândut cu 29.310 coroane Comunității Israelite "Status Quo" din Fabric, care ridicase alături o sinagogă în stil maur în anul 1899. Trei ani mai târziu, în aprilie 1905, comunitatea obține un aviz pentru “conversie casă cu parter și extindere templu”, aducând, cel mai probabil, fosta casă Kossáriu la forma de astăzi. Pentru o bună perioadă de timp, clădirea a găzduit căminul de bătrâni al Comunității Israelite.
Conform volumului Prin Timișoara de altădată, de Aurel Cosma (apărută în anul 1977, la Editura Facla), „Nicolae Coşariu s-a născut la 7/19 septembrie 1842, în comuna Chizătău, judeţul Timiş. Părinţii săi, Veta şi Constantin Coşariu, au fost ţărani. Clasele elementare le-a urmat la şcoala primară militară, care exista pe vremea aceea la Caransebeş, apoi gimnaziul la Lugoj, iar dreptul la Universitatea din Pesta. După terminarea studiilor s-a întors acasă, în Banat, şi a intrat în serviciul comitatului, unde a funcţionat ca asesor la „Sedria orfanală" timp de 30 de ani, până la pensionare. La începutul anului 1873, a luat-o în căsătorie pe Cornelia, fiica lui Dionisie Cădariu (1824—1890), notar în Chizătău şi Babşa, apoi avocat în Lipova. Nicolae Coşariu a avut un rol important în viaţa socială a românilor timişoreni, alături de prietenul său George Ardeleanu. Amândoi au condus succesiv Reuniunea de lectură română din Timişoara şi au activat în presa vremii. Nicolae Coşariu a fost în anul 1885 unul dintre fondatorii băncii Timişiana. În aprilie 1888, a preluat proprietatea Gazetei poporului din Timişoara, editată până atunci de Teodor V. Păcăţian. La puţin timp după aceea, Nicolae Coşariu devine şi redactorul foii, pe care continuă să o scoată până la sfârşitul anului 1890; din cauza neplăcerilor ce le-a avut cu gazeta şi ca să nu îşi piardă postul, fiind funcţionar de stat la organul tutelar pentru minori, a cedat proprietatea şi redacţia lui George Ardeleanu. Gazeta poporului a fost o revistă săptămânală ilustrată. Publica articole privind probleme de natură economică, dar şi articole de beletristică (1886—1892), în continuarea publicaţiei hebdomadare Timişiana, scoasă în anul 1885 la Timişoara de Teodor V. Păcăţian. Nicolae Coşariu a decedat în primăvara anului 1903, în spitalul orăşenesc al Timişoarei, unde fusese internat, şi a fost înmormântat în cavoul familiei din cimitirul Cetăţii." Aurel Cosma menționează că Nicolae Coșariu a fost chiriaș pentru o vreme în casa de pe strada I. L. Caragiale nr. 2 - informație eronată, el fiind chiar proprietarul imobilului, conform documentelor ce completează cercetarea efectuată de echipa noastră.