În zona de nord a Fabricului, pornind de la Piața Badea Cârțan (fosta Piață de fân / Széna tér) spre gara cartierului, întâmpinăm un ansamblu de clădiri construite începând cu ultimul deceniu al secolului al XIX-lea și până la izbucnirea Primului Război Mondial.
Dintre acestea, ne atrage atenția a cincea casă de pe frontul vestic, o clădire de mici dimensiuni, dar extrem de decorată, prezentând elaborate compoziții Secession. O caracteristică aparte a clădirii este faptul că nu prezintă ușă de acces - un mister pe care-l vom înțelege odată cu istoria clădirii.
În data de 28 aprilie 1905, Jenő Spang, un cunoscut aurar al orașului, obține o autorizație de construire pentru o casă cu un etaj, amplasată la intersecția străzilor Indóház utca (actuala stradă Mihail Kogălniceanu) și Távirda utca (actuala stradă Drăgășani). După doar două luni, va obține o nouă autorizație de construire pentru o extindere a casei: corpul de clădire care face obiectul acestui articol, situație care explică și lipsa ușii de acces. Va finaliza ambele construcții în mai puțin de un an, la data de 19 februarie 1906 obținând autorizația de locuire.
Casa mică rezultată - extensie a clădirii de colț, prezintă o fațadă puternic decorată. O scenografie plastică de excepție, aceasta conține diverse reprezentări ale motivului Omului Verde: de la panouri cu decor vegetal în care apare sub formă bestiară, cu coarne și aspect draconic, la variante înfrunzite de mici dimensiuni și până la mascaronul amplasat în micul atic central. Mai remarcăm panouri cu motive florale reprezentate în manieră Secession, șiruri de ove și denticuli, butoni florali dar și compoziții geometrice din profile de tencuială.
De profesie aurar, Jenő Spang s-a remarcat odată cu câștigarea licitației publice a proiectului de restaurare pentru decorul interior al teatrului, în anul 1900, unde a lucrat alături de sculptorul Alajos Heine. Procesul verbal de recepție emis ulterior confirmă calitatea lucrărilor efectuate de Spang.
Ca o ironie a destinului, în mod absurd, un simplu decor avea să ajungă și fațada casei sale. Îndepărtat mult prea ușor la capătul unei reprezentații cu o durată de 115 ani, dar cu prea puțini spectatori, în data de 5 mai 2021, întregul câmp plastic al fațadei a fost distrus. Deși puternic apărată de manifestările Omului-Verde (rolul mascaronilor pe fațade era cel de protecție împotriva spiritelor rele, amplasați de regulă deasupra golurilor de acces în clădire - uși, ferestre), acesta nu a putut proteja casa de dorința de modernizare, împachetată sub forma unui fals progres către confort. Prin rașchetarea fațadei până la stratul de cărămidă, casa, cu un caracter aparte în țesutul istoric (dar neprotejat) al zonei, și-a pierdut definitiv identitatea.
Sperăm totuși că sacrificarea să nu fi fost în zadar, iar odată cu pierderea unei fațade de excepție a orașului, întreaga zonă să primească atenția și protecția cuvenită. În momentul redactării acestui articol, echipa Heritage of Timișoara, respectiv a Asociației Prin Banat lucrează alături de instituțiile locale în vedere stabilirii unui grad de protecție adecvat întregii zone Mihail Kogălniceanu.