Heritage of Timișoara

Fabric Piața Traian, nr. 1

Fostul Han Marocanul

Data finalizării:

sec. XIX

  • Arhitect: Necunoscut
  • Fost proprietar: Anton Vilsmayer János Pecol George Liota
  • Fost locatar: Cârciumar Ferenczy Béla Comerciant Stefan Lazarevits Comerciant Julia (Malits) Lazarevits Comerciant Jakab Toffler
  • Fost administrator: Baza Nr. 5 de Aprovizionare a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii
  • Statut proprietate: Proprietate privată
  • Statut protecție: Sit monument istoric
    Situl urban "Fabric" I
    TM-II-s-B-06096
  • Stil arh. principal Baroc central-european
  • Starea clădirii Proastă (deteriorat/nefolosit)
  • Planimetrie Rectangular compus
  • Nr. de nivele 2
  • Funcțiune curentă Altele, Proprietari multipli, Magazin/Supermarket




Imobilul a găzduit ani la rând una dintre cele mai importante ospătării din cartierul Fabric: Hanul Marocanul (germ. Marokkaner). În 1851, George Liota este menţionat ca proprietar al hanului. La începutul secolului XX, proprietar era János Pecol. Între anii 1913-1914, hanul a fost proprietatea lui Anton Vilsmayer. În clădire au mai funcţionat: magazinul de textile a lui Jakab Toffler, firmă înfiinţaţă la 4 august 1903, şi magazinul lui Stefan si Julia (născută Malits) Lazarevits, comercianţi de mărunţişuri şi articole de Nurnberg, înfiinţat la 18 septembrie 1876.

În perioada interbelică, este menţionat hotelul cu restaurant “Marocanul”. În imobil îşi desfăşura activitatea şi cârciumarul Ferenczy Béla. În 1959, în timpul regimului comunist, aici exista Baza Nr. 5 de Aprovizionare a Ministerului Agriculturii şi Silviculturii.

La Hanul Marocanul a cântat, în ultimii săi ani de viaţă, renumitul Luţă Ioviţă, primul taragotist român. Luţă Ioviţă s-a născut în localitatea Dalci, din judeţul Caraş-Severin, şi provenea dintr-o familie de lăutari. Încă de la frageda vârstă de 12 ani, Luţă cânta cu fluierul la horele şi petrecerile satului, devenind tot mai cunoscut şi în satele vecine. Este descoperit de Petru Răbăgia din Caransebeş, un iubitor al cântului popular, care îl ia în slujba sa şi îi oferă cadou un clarinet. Recunoscându-i talentul, la scurt timp după aceea, Răbăgia îl lasă să plece pentru a-şi construi o carieră muzicală. La început, Ioviţă cântă de unul singur în cârciumele şi târgurile din Caransebeş, apoi este chemat să se alăture orchestrelor celor mai renumite restaurante din oraş.

Luţă Ioviţă a descoperit şi a învăţat să cânte la taragot în timp ce-şi făcea stagiul militar de la Szeged şi la Budapesta. Taragotul era pe atunci un instrument muzical recent inventat de Vencel József Schunda, în colaborare cu Gyula Erkel, creat din dorinţa de a reconstitui și perfecționa bătrâna surlă a curuților. Instrumentul i-a adus o mare popularitate lui Ioviţă, căruia i-a plăcut timbrul său şi pe care l-a considerat potrivit cântărilor bănăţene. Luţă Ioviţă a cântat la taragot în Caransebeş, Orşova şi Reşiţa, la nunţi, rugi şi petreceri. Se spune că în timpul Primului Război Mondial, pe frontul italian, renumitul lăutar bănăţean a reuşit să oprească lupta cântând la taragot “La Paloma” şi nişte cântece româneşti, fiind aplaudat şi ovaţionat de ambele părţi.

În 1923, se stabileşte împreună cu familia la Bucureşti, unde începe să cânte la restaurantul “Regina”, apoi în Piaţa Amzei, şi se bucură de apariţii radiofonice şi discografice. A locuit o perioadă şi la Cluj-Napoca, unde a cântat în restaurantul “Brânzaş” şi în cadrul unui spectacol al Operei Cluj-Napoca. Ultimii ani de viaţă i-a petrecut în Timişoara, unde a cântat la restaurantul “Dacia” şi la hotelul-restaurant “Marocanul” şi a colaborat cu Ansamblul “Banatul” şi cu Orchestra “Lazăr Cernescu” (denumită mai târziu “Doina Banatului”) din Caransebeş. Luţă Ioviţă a murit în 1954 şi este înmormântat în Timişoara, în cimitirul din Calea Buziaşului.

Pe faţada clădirii aflate în Piaţa Traian la nr. 1 a fost montată o plăcă memorială, care aminteşte de prezenţa renumitului lăutar bănăţean în fostul han "Marocanul".

Imagini de epocă

Au contribuit la realizarea acestei fișe:

Documentare și text: Alexandra Palconi

Documentare în teren: arh. Vlad Pată (coordonator), Radu Trică (voluntar)

Fotograf: Flavius Neamciuc

Ultima actualizare: o lună în urmă

Contribuie cu informații la această clădire