Odată cu construirea în anul 1896 a noii gări din Iosefin, crește importanța străzii Bonnaz (actualul Bulevard General Ion Dragalina), care făcea legătura între centrul cartierului și noua gară construită. Doi ani mai târziu, construirea Palatului Casei de Economii din Iosefin reprezintă startul unui nou capitol prolific în dezvoltarea urbană a cartierului. Astfel, pe parcursul primului deceniu al secolului trecut sunt ridicate pe partea vestică a străzii Bonnaz noi imobile, atât în stil istoricist cât și în stilul anilor 1900.
În anul 1906, József Lichtfusz (Josef Lichtfuss) cumpără de la József Worlitzky și soția sa Róza, contra sumei de 16900 de coroane, o parcelă de teren pe strada Bonnaz. În luna aprilie a aceluiași an, Lichtfusz primește o autorizație de construire pentru o clădire cu un etaj, care astăzi poate fi văzută pe Bulevardul General Ion Dragalina, la nr. 19.
József Lichtfusz, ale cărui inițiale le regăsim și în monograma amplasată pe poarta de acces în clădire (“LJ”), era membru în consiliul de administrație al societății pe acțiuni Banca Generală de Economii Timișoara. El optează pentru o clădire în stilul Art Nouveau, având însă și câteva elemente neogotice. Deasupra parterului comercial și a ferestrelor laterale de la primul etaj al clădirii remarcăm un basorelief complex: doi vulturi flanchează un scut (care probabil a prezentat inscripție cândva), pe un fundal vegetal. Central, în axul de simetrie al clădirii regăsim reprezentări ale pomului vieții.
Pe lângă vulturii prezenți pe fațada clădirii, la o privire mai atentă remarcăm și patru ornamente antropomorfice demonice, care amintesc de garguii din perioada gotică, un element destul de rar întâlnit în arhitectura din Timișoara. Nivelul cornișei este unul elaborat, decorat cu elemente neogotice care alături de reprezentările demonice din imediata apropiere amintesc de dantelăriile de piatră specifice catedralelor gotice.
Ultima referire despre József Lichtfusz o găsim în anul 1936, când aflăm că a fost înlocuit din Marele Consiliu al comunității romano-catolice din Districtul al IV-lea (Iosefin).