Vazonul — un element decorativ pe cale de dispariție

Înțelegem prin vazon acel element de racord între jgheab și burlan, cu valoare plastică și istorică ridicată, cunoscut și sub termenul de colector. Deși este parte integrantă a imaginii generale a fațadei, de multe ori este sacrificat și înlocuit, alături de restul elementelor sistemului de captare și evacuare a apelor pluviale, precum și a accesoriilor acestora (cârlige, parazăpezi istorice etc.).

Un element decorativ în pericol

Motivele dispariției acestor elemente cu valoare estetică ridicată pot fi înțelese pe două paliere: pe de o parte, din rațiuni tehnice, având un rol funcțional important, orice degradare a acestuia accentuând și procesul de degradare asupra fațadei. Astfel, schimbarea integrală a acestuia reprezintă adeseori, în mod paradoxal, o punere în siguranță a imobilului. Pe de altă parte, lipsa elementului din literatura de specialitate, din dicționare sau din ghidurile și manualele de intervenție reprezintă un motiv în plus care contribuie la ignorarea sa. Inclusiv termenul folosit în prezentul articol, nu există în Dicționarul explicativ al limbii române. Singura sa mențiune o regăsim în Micul dicționar academic, ediția a II-a, Academia Română, Institutul de lingvistică, Editura Univers Enciclopedic, 2010, ca termen provenit din cuvântul francez vason, sau cel italian vasone.

Dar, cel mai problematic aspect îl reprezintă cadrul legislativ. În urma Ordinului nr. 2797 din 14 noiembrie 2017, o serie de intervenții asupra monumentelor istorice nu mai necesită avizele comisiilor naționale/zonale a monumentelor istorice. Astfel, „lucrări de întreținere și reparații curente la învelitori, lucrări de întreținere și reparații curente la terase de acoperiș, la monumentele istorice, la imobilele din zonele de protecție a acestora sau din zonele protejate se pot efectua fără un control de specialitate." Deși un alineat stipulează că „păstrarea structurii, formei, materialelor și elementelor decorative ale învelitorii și a culorilor istorice, cu păstrarea maximului posibil de materie istorică ce se poate reutiliza”, în practică, acest fapt nu garantează salvarea elementelor cu valoare istorică, precum este vazonul.

Ipostaze stilistice

Revenind la dimensiunea plastică a elementului, în urma cercetărilor în teren întreprinse în cadrul proiectului Heritage of Timișoara, propunem o clasificare în trei etape a prezenței vazonului în arhitectura timișoreană. Clasificarea se adresează orizontului temporal 1880-1950, perioadă în care elementul a cunoscut abordări originale, clare, în acord cu tendințele stilistice ale vremii. Dacă pentru perioada anterioară nu deținem suficiente date, încât să putem emite o clasificare, perioada post-1950 se caracterizează prin utilizarea modelelor de serie.

Din punct de vedere stilistic, distingem trei ipostaze ale vazonului în patrimoniul timișorean:

1. Perioada eclectică (1850-1900)

O primă manifestare, sub spectrul arhitecturii eclectice, are loc la finalul secolului al XIX-lea, și se manifestă prin creații elaborate, de mare valoare meșteșugărească, încorporând motive vegetale și antropomorfe.

2. Perioada anilor 1900 (1900-1914)

O transformare pe palier stilistic are loc în jurul anilor 1900, sub influența curentului Secession (Art Nouveau), când vazoanele Timișoarei încep să capete o tratare abstractizată. Sursa de inspirație rămâne cea naturală, cu precădere motive vegetale.

La finalul primului deceniu al secolului XX, odată cu ce-a dea doua etapă a Secessionului timișorean, se intensifică latura geometrică. Noile obiectele rezultate, de multe ori reprezentând un melanj între abstract și simbolic, se caracterizează și prin dimensiunile mărite în raport cu cele din perioada precedente.

3. Perioada modernistă (1920-1950)

Ultima manifestare, care prezintă valoare din punct de vedere estetic și istoric are loc în perioada interbelică, când elementele se epurează până la esențial, rezultând compoziții pur geometrice.

A doua șansă

Încheiem studiul de față cu două exemple actuale, ale căror situație specifică poate fi un punct de plecare în direcția salvării vazoanelor istorice, adevărate opere de artă meșteșugărească, însă prea puțin cercetare și apreciate. Astfel de exemple, în care clădirea mai păstrează doar o parte din elementele originale, pot fi regăsite în multe cazuri în patrimoniul construit timișorean. Pe baza modelului existent, pot fi recreate elementele pierdute de-a lungul timpului, clădirile recăpătându-și astfel aspectul original. Se subliniază, deci, o nevoie urgentă de inventariere a elementelor fondului construit timișorean, proces pe care echipa Heritage of Timișoara îl desfășoară în continuu din anul 2017.