În centrul laturii vestice a Pieței Victoriei, ocupând un întreg cvartal urbanistic, se află palatul monumental în stil Secession construit de György Dauerbach între 1911-1912, după planurile arhitectului László Székely. Acesta ar putea fi supranumit și „Palatul cu 100 de camere”, datorită autorizației de construire emisă pe 12 iulie 1911, în care imobilul figurează cu 29 de apartamente și 100 de camere.
Povestea clădirii începe în primul deceniu al secolului 20, odată cu parcelarea terenului din proximitatea castelului, teren devenit disponibil în urma demantelării fostelor fortificații ale orașului. György Dauerbach achiziționează în 1911 toate cele trei parcele care compuneau frontul dintre piață al celui de-al doilea cvartal propus, contra sumei totale de 250.000 de coroane (plătind astfel 395,57 coroane pentru fiecare stânjen pătrat din cei 632 cât însumau cele trei loturi de teren). În vara aceluiași an, György Dauerbach obține autorizația de construire a imobilului, iar un an mai târziu, în iunie, obține o autorizație pentru un lift de pasageri, ceea ce arată starea avansată a construcției. În octombrie, firma Krippner și Száger obține, de asemenea, o autorizație de construire pentru un lift, de data aceasta destinat mărfurilor. Noua construcție trezește rapid interesul locuitorilor orașului, devenind unul dintre cele mai râvnite imobile. Dintre primii locuitori îi amintim pe doctorul Balázs Emil, avocații Kun Arthur și Szántó Sándor și comerciantul Schwarcz József. Parterul comercial al imobilului a fost și el de mare interes pentru timișoreni, aici funcționând în primii ani magazinul de mirodenii și delicatese al lui Olhausen și Kleman și coaforul lui Birkenheuer Henrik. Însă cel mai celebru rezident al palatului a fost, cu siguranță, Cafeneaua Palace, unul dintre locurile cele mai îndrăgite de către timișoreni, care au ajuns să și numească clădirea, simplu, „Palace”. De altfel, succesul răsunător al cafenelei îl îndeamnă pe György Dauerbach să achiziționeze în 1914 dreptul de folosință al acesteia de la fostul proprietar, Henrik Berger.
Imobilul impresionează prin dimensiunile monumentale, aspect accentuat și de acoperișul supraînălțat, un laitmotiv al arhitecturii lui László Székely. Compus din parter comercial și trei etaje cu apartamente de locuit, palatul prezintă o fațadă principală simetrică, orientată către piață, alături de două fațade laterale de mai mici dimensiuni. Toate încântă prin varietatea de texturi utilizate, obținute prin diferite tratări ale tencuielii, și prin relația dintre suprafețele mari și detaliile de mare finețe, în special prin utilizarea elementelor de ceramică albastră. Din punct de vedere decorativ, regăsim ornamente antropomorfice și zoomorfe stilizate, dar cele mai numeroase sunt cele geometrice. Zona centrală a clădirii este sublinată la nivelul acoperișului atât prin supraînălțarea acoperișului, cât și prin trei frontoane definite de linii unduite, motiv pe care îl regăsim în mai multe instanțe ale fațadei. În mijlocul celor trei frontoane remarcăm câte un pilastru monumental, care are pe post de capitel mascaroni. În contrast, pilaștrii de mai mici dimensiuni, care ating cota cornișei, părând să susțină colțurile frontoanelor, prezintă la partea superioară o serie de ornamente geometrice, reprezentând bufnițe stilizate. Zonele de colț sunt, de asemenea, marcate la partea superioară prin supraînălțarea acoperișului și prin prezența ornamentelor antropomorfice la nivelul capitelurilor. Aici întâlnim un ansamblu de trei chipuri: două chipuri de femei ce încadrează un chip de bărbat.