Palatul Baroc adăpostește Muzeul Național de Artă din Timișoara și este una dintre cele mai importante clădiri ale orașului, având de-a lungul timpului diverse funcțiuni și suferind multiple renovări, precum și schimbări volumetrice și stilistice. Clădirea a fost vizitată de o serie de personalități marcante ale istoriei, precum Iosif al II-lea, în 1767 – primul împărat creștin care a călcat în oraș în 300 de ani –; Împăratul Franz Iosef, în 1872, care a vizitat Banatul pentru a soluționa problema inundațiilor ce persistau în regiune; Franz Liszt, care a concertat la 2 noiembrie 1846; și Regele Ferdinand I, împreună cu Majestatea Sa Regina Maria, în 1923.
Pe amplasamentul actual al muzeului, la intersecția dintre strada Mercy și Piața Unirii, exista Casa Minelor, care a luat foc către sfârșitul anilor 1720. A fost construită spre a deservi funcționarilor minieri veniți la Timișoara și pentru depozitarea banilor și materialelor specifice. În locul acesteia, din 1734, apare o clădire cu parter și etaj, Casa Camerală – sediul administrației fiscale și economice imperiale. La acea vreme, clădirea ocupa jumătatea vestică a parcelei, cealaltă fiind ocupată de o grădină luxuriantă cu fântână. În 1739, apar construite o serie de anexe unde funcționau grajdurile. În legenda planului din 1754, clădirea dinspre Piața Unirii are altă funcțiune, adăpostind sediul Guvernatorului Banatului, fiind supraetajată (parter și două etaje) între 1746–1747. Cea mai mare parte a primului etaj boltit era ocupată de Cancelaria Administrației Provinciale și de o arhivă, iar restul clădirii servea drept locuință a primului consilier al administrației provinciale și a unui funcționar al cancelariei.
Între 1783–1786, palatul a fost extins în jumătatea estică a parcelei, dinspre Piața Unirii și strada Pacha, ajungând la amprenta actuală. La acea vreme, servea drept sediu pentru Casa Comitatului, în care se află Comisarul Regal Maghiar, vice-ispanul și membrii individuali ai Comitatului, împreună cu birourile acestora, iar în aripa dreaptă de la parter funcționa contabilitatea camerală. După Revoluția de la 1848, mai precis în 1855, Timișoara făcea parte din Voivodina Sârbească și Banatul Timișan, iar Palatul Baroc a devenit sediul Guvernatorului Voivodinei Sârbești, până în 1860, când va găzdui Prefectura și Muzeul, până în 1939.
Clădirea barocă a rezistat ca estetică până în 1885, când a început un amplu proiect de restaurare coordonat de arhitectul local Jakab Klein, care a înlocuit ornamentica barocă a clădirii cu una de factură neorenascentistă. Acoperișul a fost mansardat, iar în curtea mare au fost dispuse cursive. Ancadramentele de piatră din zona de acces dinspre Piața Unirii și dinspre strada Mercy au fost păstrate intacte.
Din 1939 până în 1955, în clădire a funcționat Prefectura Poliției. Din 1965 până în anii 1980, Palatul Baroc va găzdui Institutul Agronomic. În perioada 1982–2006, palatul a trecut prin etape de intervenție, fiindu-i redat aspectul baroc, considerat a fi similar cu cel existent până la momentul restaurării lui Jakab Klein. Arhitectul care a coordonat aceste lucrări a fost Șerban Sturdza, care a reabilitat Piața Unirii și majoritatea imobilelor ce o mărginesc. Mărturii autentice baroce se regăsesc la nivelul celor trei porți de intrare, scoici ornamentale dispuse la nivelul ferestrelor și alcovurilor circulare, zidăria de la toate nivelurile și bolțile cu penetrații și cilindrice de la subsol și parter.
