Palatul este prima clădire realizată din frontul de pe latura estică a Pieței Victoriei. În 1911, firma Jakab Löffler și Fiii (compusă din tatăl Jakab și fiii Adolff și Béla) achiziționează toate cele trei loturi de teren, cu o suprafață de 224 stânjeni pătrați, care compuneau cvartalul amplasat în imediata vecinătate a Castelului Huniade. În primăvara lui 1912, firma obține autorizația de construire pentru un palat de raport cu trei etaje, compus din 46 de apartamente care însumau un impresionant număr de 142 de camere, fiind cea mai mare clădire civilă a orașului din acea perioadă. În luna mai a anului 1913, obține autorizația de instalare a șase lifturi, trei destinate persoanelor, iar trei, mărfurilor.
Din perspectivă arhitecturală, imobilul se încadrează stilistic în perioada matură a stilului Secession în Timișoara. La nivel plastic, impresionează prin varietatea de motive decorative utilizate, de la ornamente realizate în relief de tencuială, la compoziții de ipsos elaborate, reprezentând motive specifice stilului Secession, până la sculpturi de mari dimensiuni, amplasate pe cele două fațade laterale ale palatului, atribuite sculptorului timișorean Géza Rubletzky. Remarcăm, la nivelul repertoriului decorativ, atât elemente ale limbajului clasic reinterpretate în maniera anilor 1900, cât și compoziții plastice specifice stilului Secession, precum motivul Omului Verde, mascaroni sau compoziții din elemente geometrice. Învelitoarea de eternit a acoperișului, alături de dinamica morfospațială a clădirii ce prezintă numeroase ieșiri din planurile fațadelor, prin rezalite, bovindouri, logii și balcoane, sunt caracteristici specifice ale perioadei mature de manifestare a stilului Secession în Timișoara. Referitor la autorul edificiului, în literatura de specialitate palatul este atribuit unor arhitecți locali, Henrik Telkes și Lipot Löffler. Ce este însă cert este faptul că Lipot este cel care obține autorizația de construire a clădirii la data de 18 martie 1912. În schimb, numele lui Henrik Telkes se regăsește pe planurile originale ale imobilului, alături de o serie de fotografii din timpul lucrărilor. Însă arhitectul în cauză are o relație chiar mai strânsă cu imobilul în cauză, el fiind unul dintre cei care au licitat pentru achiziționarea lotului de teren și au pierdut în fața firmei familiei Löffler. Ce putem afirma cu certitudine este că și Palatul Löffler, asemenea tuturor clădirilor de mare valoare patrimonială din oraș, e rezultatul colaborării pe plan local a mai multor personalități marcante din istoriei urbei.
Un aspect inedit al palatului îl reprezintă păstrarea unor mărturii de mare valoare pentru istoria recentă: supraviețuirea, în tencuială, a urmelor de gloanțe trase în timpul Revoluției din 1989. Un strat cu mare încărcătură simbolică, afectivă și istorică, care aduce plusvaloare uneia dintre cele mai impresionante clădiri ale orașului.