Povestea Palatului Camerei de Comerț și Industrie din Timișoara începe cu mult timp înaintea demarării construcției clădirii în 1924. Cu peste un deceniu înainte, în 1913, se organiza un concurs de arhitectură pentru proiectarea viitorului sediu al societății. Dintre cerințele de pe atunci ale beneficiarului amintim includerea, în cadrul imobilului, a unui sediu bancar, etaje mobilate cu apartamente de închiriat, spații comerciale la nivelul parterului, precum și o berărie la subsolul clădirii. La finalul concursului au fost primite nu mai puțin de 106 propuneri, inclusiv ale unor arhitecți timișoreni. După finalizarea jurizării, proiectul arhitecților Ármin Leimdörfer și Emil Rácz a fost declarat câștigător, fiind recompensat cu suma de 3.000 coroane. Locul al doilea, recompensat cu 2.000 coroane, a fost atribuit proiectului imaginat de arhitecții József Reich și Lajos Unger, iar locul al treilea, în valoare de 1.000 de coroane, a fost câștigat de Miksa Mautner. Juriul concursului a mai recomandat consiliului de administrație achiziționarea a încă 10 planuri considerate de mare valoare. Printre acestea se regăsea și proiectul semnat de arhitectul timișorean László Székely. Izbucnirea Primului Război Mondial pune pe pauză planurile de construire a edificiului proiectat de Ármin Leimdörfer și Emil Rácz, edificiu ce nu a mai fost realizat niciodată. La începutul lunii noiembrie a anului 1923, pe locul viitorului palat se construiește un pavilion temporar, cu ocazia vizitei Regelui Ferdinand. O lună mai târziu, Camera de Comerț din Timișoara depune o cerere pentru obținerea unei autorizații de construire a sediului. Consiliul local al orașului aprobă cererea, cu obligația ridicării unei clădiri la fel de înalte ca Palatul Löffler și care să se armonizeze stilistic cu restul imobilelor din piață. Un raport al arhitectului László Székely din luna noiembrie 1924 amintește starea avansată a construcției, care se așteaptă să fie finalizată în cursul anului următor. Un nou raport privind stadiul lucrărilor din septembrie 1925 ne informează că edificiul este pregătit să-și primească viitorii chiriași. Dintr-un articolul publicat în ziarul Temesvári Hírlap în 1925 descoperim că proiectul clădirii este atribuit și arhitectului Adrian Suciu, nefiind însă clar rolul acestuia în cadrul proiectului. Același articol menționează primii locuitori ai palatului, dintre care amintim Banca Pallas, firma de închiriere de filme Alipia, Asociația Comercianților și a Producătorilor din Banat, firma de lenjerie intimă Minerva sau biroul fabricii de sticlă din Tomești. În mansarda imobilului au funcționat atelierul și sala de proiecție ale firmei Ulpia.
Din punct de vedere arhitectural, imobilul poate fi considerat drept eclectic, având însă multe influențe neoclasice, prin utilizarea frontoanelor triunghiulare, a pilaștrilor monumentali de factură ionică (un motiv des utilizat de László Székely în ultima perioadă de creație) sau a frizelor de inspirație clasică. Remarcăm silueta echilibrată a edificiului, a cărui fațadă simetrică se sprijină vizual pe primele două niveluri, marcate prin bosaje. Accesul în clădire, amplasat în axul de simetrie al clădirii, este subtil, cu puține decorații. Acesta asigură atât intrarea clienților și personalului sediului Camerei de Comerț, cât și a locuitorilor de la etajele superioare, bifurcarea celor două fluxuri fiind realizată la mezaninul imobilului, printr-un foaier. Observăm tratarea somptuoasă a interiorului, suprafețele mari de piatră și similipiatră, mobilierul elegant, corpurile de iluminat și accesoriile de mare finețe artistică, realizate de companiile locale Spira și Druelker, dar și de firma fiiilor regretatului Béla Krauser, tâmplarii Molnár și Dóra. Revenind la exteriorul imobilului, remarcăm sobrietatea generală a clădirii, finețea detaliilor și grandoarea și complexitatea volumetriei acoperișului, marcat de un fronton de factură clasică, care include și două statui de mari dimensiuni, amplasate la extremități. Statuia din dreapta înfățișează un bărbat și reprezintă industria metalurgică, iar grupul statuar amplasat în partea stângă, format dintr-o femeie și un copil, simbolizează industria casnică.