Locul pe care, astăzi, îl numim Piața Bisericii este rezultatul sistematizării de la începutul secolului XX a marilor terenuri și grădini adiacente limitei Esplanadei, în partea de est a viitoarei Piețe Bălcescu (Grundhausplatz/Telekház tér). Dezvoltarea locuirii spre cetate, după ridicarea restricțiilor de construcție (1892), și conectarea cu partea română a suburbiei Maierele vechi, proaspăt înghițită de noul cartierul Elisabetin (1896), la care se adaugă vicisitudinile pedo-topografice locale, au determinat o întâlnire de configurații cu formarea unor zone virane, transformate mai apoi în piețe (referire și la Piața Crucii și Piața Vasile Adamachi din Elisabetin).
Piața Bisericii este închinată lăcașului ortodox edificat în 1784 (la început de secol XX apare de rit greco-catolic), unde denominația Templom tér apare menționată în harta din anii 1901-1902. Configurarea formei are loc treptat, fiind la intersecția dintre țesutul rural care se dezvoltă dinspre sud, cu parcele dese și mici (Maierele române) și țesutul rural care se extinde dinspre Piața Bălcescu, cu cvartale cu locuri de casă și grădini mari (Maierele germane). Importanța nucleului ortodox din cartierul Elisabetin se evidențiază prin relația urbană biserică (Templom) piața bisericii (Templom tér) și strada bisericii (Templom utca), descărcată în Piața Bălcescu.
Harta din anul 1913 indică forma dreptunghiulară și amenajată-vegetalizată a pieței, în comparație cu Piața Crucii și Piața Regelui (azi, Vasile Adamachi), care sunt reprezentate ca fiind minerale. Una din ipoteze ar putea fi închegarea cvartalului locuit și marcarea importanței bisericii ortodoxe în cartier, aceasta fiind mărită și renovată în 1893-1894, prin donațiile locuitorilor, moment în care, după Josef Geml, se „organizează o rugă plină de veselie cu participarea întregului oraș”. Pe de altă parte, prezența domeniilor productive a renumiților grădinari Wilhelm Mühle și Franz Niemetz în vecinătate poate fi explicația unei abordări peisagere a pieței la început de secol XX (posibil, după modelul asocierii participative în cazul actualului parc Carmen Sylva).
Conform imaginilor de epocă, amenajarea inițială este în spiritul stilului geometric, cu un careu central mineral în care se descarcă aleile diagonale, susținând rolul de tranzit al spațiului și cu plantații perimetrale de foioase și rășinoase. Modificări compoziționale au loc în perioada interbelică, de unde au rămas cele mai longevive exemplare ale pieței, precum cele de arțar american (Acer negundo) și castan porcesc (Aesculus hippocastanum), datate în apropierea lui 1930. După anii postdecembriști, au loc „modernizări” minore ale spațiului verde. Cu impact vizibil este cea din 2008, în urma căreia s-au introdus elemente clasice: fântâna arteziană întărește centrul compozițional, pergola din metal, parterele de roze și mobilierul urban creează o atmosferă de factură romantică, în plus atribuindu-se și funcțiunea de loc de joacă pentru copii. La nivel vegetal, se introduc specii dendrologice în spiritul unei „grădini mediteranene”, arborele lui Iuda (Cercis siliquastrum), liliac indian (Lagerstroemia indica) și rodie (Punica sp.), parcă străine de peisajul cultural și biodiversitatea locală.
Relația cu biserica se închide de-a lungul ultimelor intervenții, prin vegetalizarea masivă a laturii de sud. Cu toate acestea, piața continuă să fie implicată în ritualurile ortodoxe, în scopul participării colective a rezidenților creștini la slujba de Înviere.
*Încadrările vegetației pe clase de vârstă s-au realizat după metoda Cadastrului Verde, realizată de dr. ing. Zeno Oarcea - o metodă cu grad mediu de acuratețe.