În 1858, la sud de actualul Bulevard 3 August 1919, din Piața Romanilor și până la Parcul Regina Maria se întindea Câmpul Frânghierilor/Funarilor (Seiler Wiese). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe acest teren exista doar un parc (aşa-numitul Vorpark), aflat în proprietatea oraşului, cedat de armată cu condiţia ca terenul să fie întreţinut cu regularitate. Parcul, însă, era foarte neglijat şi întrebuinţat mai mult ca teren de joacă pentru copii şi pentru instalarea unor tarabe. În 1888, deşi armata s-a opus acestei hotărâri, primăria decide să parceleze terenul în 26 de loturi de casă (cu condiţia ca pe Calea Andrássy, actualul Bulevard 3 August 1919, să nu fie construite decât case cu etaj).
Printre cumpărători se numără și membri ai familiei Kunz, care, anticipând potențialul imobiliar, achiziționează 6 din cele 26 de loturi de casă puse la bătaie de primărie. Terenul pe care a fost construit imobilul ce face subiectul prezentei fișe a fost cumpărat cu 2117 coroane de fabricantul de cărămidă și spodiu Josef Kunz, în anul 1889. La scurt timp, însă, terenul este vândut către Dr. Béla Fülöp, reprezentant la Timișoara al Ministerului Economiei și Industriei.
În 5 martie 1892, Dr. Béla Fülöp obține autorizație pentru construirea unei case pe un singur nivel. Lucrările durează aproximativ 9 luni, la 7 noiembrie 1892 fiind emisă autorizația de locuire. Dr. Béla Fülöp și soția sa, Antonia, au locuit în această casă pentru mai bine de un deceniu, mai exact până în 1905, an în care proprietatea este vândută magnatului Dávid Blau și soției acestuia, Gizella, pentru suma de 34.720 coroane.
Imobilul nu rămâne mult timp nici în proprietatea familiei Blau, în decembrie 1907 fiind vândută lui Flóra Holcz, pentru suma de 41.000 coroane. Conform cercetării echipei noastre, Flóra Holcz era, foarte probabil, soția magnatului János Holtz, care apare listat în cartea de adrese din 1910 ca proprietar al Palatului Heymann.