Conform imaginilor de epocă, pe amplasamentul actualului Palat Miksa Róna şi a Palatului Ştefania existau o serie de clădiri cu parter, modeste din punct de vedere arhitectural. Dintre aceste case, cele aparţinând lui Risticz şi Sigmund au fost cumpărate de către Primăria Municipiului Timişoara pentru a fi demolate, cu scopul de a lărgi Bulevardul 3 August 1919 (Calea Andrássy pe atunci).
Palatul Miksa Róna/ Palatul Arthur Kincs a primit autorizație de construire în 26 septembrie 1911, fiind prevăzut cu 20 de apartamente și un total de 52 de camere. A fost ridicat după planurile arhitectului Henrik Telkes, într-o perioadă în care ritmul de construire în Timişoara era accelerat, construindu-se în special case de raport (destinate închirierii), cum a fost şi cazul imobilului de faţă. Acesta corespunde stilului Secession din şcoala maghiară de arhitectură, remarcându-se prin cele două frontoane curbe care marchează colţurile clădirii.
Cele două frontoane unduite, marcând zonele de colț ale clădirii, accentuează simetria clădirii, alături de balcoanele cu feroneria din fier forjat tipice arhitecturii începutului de secol XX, grupate câte două. Parterul comercial conține și aparatul de acces, format dintr-o poartă de lemn cu grilaje și ancadramentul cu decorații secession. De apreciat este faptul că edificiul și-a păstrat în mare parte elementele de feronerie originale, inclusiv jardinierele.
Clădirea ocupă întreaga lățime a cvartalului de care aparține, având astfel fațade atât pe strada Ștefan cel Mare (fosta stradă Haupt/Fo utca ), cât și în Piața Romanilor (fosta Piaţă Coronini). Deși cele două fațade imaginate de către arhitectul Henrik Telkes sunt identice, ele se încadrează perfect atât în frontul continuu al străzii Ștefan cel Mare, cât și în scenografia arhitecturală a Pieței Romanilor.
Prin intermediul curții interioare a palatului, se poate trece din Piața Romanilor în strada Ștefan cel Mare, culoarul pietonal rezultat fiind chiar una dintre premisele proiectului. Din surse documentare, reiese faptul că până prin anii 1980 porțile erau deschise, facilitând astfel traficul pietonal între cele două spații mai sus menționate.
Comanditarul clădirii a fost Miksa Róna, de profesie inginer, fiind ulterior achiziţionată de comerciantul evreu Arthur Kincs, în anii 1920, al cărui magazin de confecţii şi articole de modă pentru bărbaţi funcţiona în clădirea de pe Ştefan cel Mare, la parter. Până la momentul cumpărării, familia Kincs a locuit în chirie în Palatul Josef Kunz/ Palatul Johann Engels din strada Episcop Joseph Lonovici, nr. 1 (Splai Kunz pe atunci).
Conform aminitirilor lui Annie Hammer, publicate în cartea “Destine evreieşti la Timişoara. Portretul comunităţii din perioada interbelică până azi”, de Getta Neumann, Arthur Kincs a vândut jumătate de casă (cel mai probabil jumătatea cu ieşire în Piaţa Romanilor), deoarece afacerile fratelui său Samuel mergeau prost când a venit criza economică din 1929, dorind astfel să-l salveze de faliment.
În anii 1941-1942, în timpul cel de-Al Doilea Război Mondial, din cauza legilor rasiale, familia Kincs a fost nevoită să se mute din propria casă într-un apartament cu două camere de pe strada Timocului. În 1945, Arthur şi Margit Kincs, părinţii lui Annie Hammer s-au întors în casa din strada Ştefan cel Mare. Magazinul de confecţii de bărbaţi Kincs a fost lichidat în 1947, însă casa nu le-a fost naţionalizată, rămânând proprietate privată. Vă recomandăm cartea Gettei Neumann pentru povestea integrală a lui Annie Hammer (născută Kincs) şi a familiei sale.