Pentru Palatul Mercur s-a obținut autorizația de construire la 13 iunie 1908 și autorizația de terminare a lucrărilor fără instalații interioare și decorațiuni la 1 aprilie 1909, în stilul anilor 1900 (curentul Seccesion), în locul unei case mult mai modeste din punct de vedere al expresiei plastice.
Adalbert (Béla) Fiatska, comanditarul edificiului, era preşedintele Asociaţiei Filatelice “Hunnia”, înfiinţate în 1906, care avea ca scop facilitarea schimbului filatelic între filatelişti. Palatul poartă acest nume datorită statuii zeului Mercur/ Hermes (zeul comerțului, zborului și al hoților) care încoronează colţul clădirii.
În perioada interbelică, aici funcţiona societatea comercială “Mercur” S.A. (import-export, băcănie, comercializare de cereale, petrol, benzină s.a.). Preţ de câteva decenii, atât în clădirea care a existat anterior pe parcelă, cât şi după finalizarea lucrărilor actualului Palat Mercur, la parter şi-a desfăşurat activitatea băcanul Alexandru Nenadovics.
Contribuie cu informații la această clădire!
Scris de ONDINE DIETZ (nascuta Bleier), cu 4 ani în urmă
Un alt locatar chiar imediat dupa finalizare a fost strabunicul meu Mor (Mauriciu) Bleier cu firma sa de obiecte de menaj en gros si en detail. adaug unj bon din epoca cu reclama sa si adresa (ca dovada ) Mai am o fotografie din curtea interioara cu vitrinele cu marfa si familia sa , daca va intereseaza. Iar bonul se afla intr-o arhiva din Budapesta :
Scris de ONDINE DIETZ (nascuta Bleier), cu 4 ani în urmă
Va rog o adresa de email, ca sa va trimit linkul cu magazinul Bleier , din perioada infintarii cladirii,