Heritage of Timișoara

Iosefin str. Nicolae Titulescu , nr. 6

Palatul Janovits Pál

Data finalizării:

octombrie 1901

  • Arhitect: Neidentificat
  • Fost proprietar: Pál Janovits
  • Autorizație de construire: mai 1901
  • Statut proprietate: Proprietate privată
  • Statut protecție: Ansamblu monument istoric
    Ansamblul urban "Str. Nicolae Titulescu"
    TM-II-a-B-06113
  • Stil arh. principal Istoricist/Eclectic
  • Starea curentă Medie (conservat)
  • Planimetrie Rectangular compus
  • Nr. de niveluri 2
  • Funcțiune curentă Palat/Imobil de raport




Imobilul situat la intersecția străzii Anton Seiller (denumire corectă Anton Sailer - n.a.) cu Splaiul Tudor Vladimirescu a fost ridicată în 1901 și a aparținut lui Janovits Pál. Autorizația de construire a fost emisă în luna mai 1901, iar în luna octombrie a aceluiași an Janovits Pál primește autorizație pentru racordare la rețeaua publică de canalizare. Pe frontispiciul palatului de raport se poate observa și astăzi monograma cu inițialele proprietarului JP și dedesubt anul 1901. Aceeași monogramă JP apare și în feroneria unicului balcon al clădirii, amplasat la intersecția dintre cele două străzi de pe malul Begăi. 

Janovits Pál era meșter dulgher, o meserie și afacere familială moștenită de la tatăl său Miklós. După moartea acestuia, începând cu data de 5 iulie 1897, societatea pe acțiuni Janovits Miklós și Fiul este preluată de văduva Katalin Janovits, iar Pál devine reprezentant legal. 

În urma cercetărilor efectuate în documente de arhivă și presa vremii, descoperim că, pe lângă dulgherie, Janovits Pál avea și alte preocupări. În anul 1904, acestuia i se aprobă de către Primăria Timișoarei prelungirea cu încă 3 ani a contractului de închiriere a unui spațiu, utilizat de acesta cu scopul de a organiza și desfășura cursuri de moașe. În anul 1909, acesta depune o cerere pentru închiriere spațiu de publicitate pe cortina Teatrului orășenesc, în numele ziarului maghiar Budapesti Hírlap.

Familia Janovits mai avea o proprietate în cartierul Elisabetin, la actuala adresă Calea Șagului nr. 1. Imobilul a dispărut între timp, în locul acestuia fiind ridicate blocuri de locuințe. 

Autorii acestei fișe:

Documentare și text: Alexandra Palconi-Sitov

Documentare în teren: Alexandra Palconi-Sitov

Fotograf: Flavius Neamciuc

Ultima actualizare: 2 ani în urmă

Publicat la: 02 ianuarie 2022

Niciun material de pe această platformă online/site nu poate fi reprodus parţial, integral, modificat fără permisiunea anterioară explicită, prin acordul scris al Asociaţiei PRIN BANAT.


Conţinutul acestei platforme online/site, textele, grafica, fotografiile, software-ul, logo-urile şi orice alte materiale prezente pe site sunt protejate de legea dreptului de autor şi sunt proprietatea Asociaţiei PRIN BANAT. Află mai multe în secțiunea Termeni și condiții.

Contribuie cu informații la această clădire!