Splaiul drept al Begăi din Iosefin a avut un caracter industrial, aici aflându-se numeroase fabrici, ateliere și mori. Printre acestea se număra și Moara Prohaska (sau Moara Mecanică TImișoreană), despre care trebuie să ne întoarcem în timp până în anul 1869 pentru a-i afla povestea, moment în care Societatea Bănățeană a Morilor cu Aburi decide construirea unei noi mori.
Între 1880 și 1908, aceasta a funcționat ca filială a Morii Elisabeta din Budapesta, perioadă în care era numită simplu "Moara Elisabeta". În anul 1909, Eduard Prohaska Jr., fiul regretatului Eduard Prohaska Senior, cumpără și extinde moara, o dotează cu o magazie de două etaje şi o leagă de gară printr-o cale ferată lungă de aproximativ 1 km. În acea vreme, la începutul secolului XX, moara era prevăzută cu forţă de aburi şi electrică de aproximativ 900 cai putere. Avea 300 de muncitori, 45 de funcţionari şi producea anual 600.000 de chintale de făină şi nutreţuri. Privind pozele de epocă în care este ilustrată moara, ne putem face o imagine despre cum arăta în acele timpuri întreaga zonă.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, moara a fost puternic bombardată, pierzându-și definitiv corpul vestic. În jurul anilor 1960, pe terenul respectiv au fost ridicate două blocuri de locuințe, care pot fi văzute și astăzi.
Victimă a speculațiilor imobiliare de după 1989, din păcate, astăzi, Moara Prohaska este abandonată, într-o stare avansată de degradare.
Prohaska era o familie înstărită, care deținea mai multe întreprinderi în Banat. La începutul secolului XX, familia locuia în unul dintre palatele de raport din actuala Piața Romanilor, în cartierul Fabric din Timișoara.
