Heritage of Timișoara

Elisabetin Bul. 16 Decembrie 1989 , nr. 11

Palatul Lajos (Ludwig) Besch și Károly (Karl) Piffl

Data finalizării:

1912

  • Arhitect: Neidentificat
  • Fost proprietar: Mariska Piffl Babetta Piffl Károly (Karl) Piffl Lajos (Ludwig) Besch
  • Fost locatar: Iuliu Szappanos Jun. Iuliu Szappanos Sen.
  • Autorizație de construire: 28 octombrie 1911
  • Statut proprietate: Proprietate privată
  • Statut protecție: Sit monument istoric
    Situl urban "Vechiul cartier Iosefin"
    TM-II-s-B-06098
  • Stil arh. principal Art Nouveau/Secession
  • Starea curentă Medie (conservat)
  • Planimetrie Rectangular compus
  • Nr. de niveluri 3
  • Funcțiune curentă Palat/Imobil de raport
    Altele
    Proprietari multipli
    Altele




Bulevardul 16 decembrie 1989 (fost Hunyadi út) a reprezentat drumul de legătură dintre Cetatea Timișoarei și Cetatea Belgradului, fiind o importantă arteră militară și comercială. Ulterior limită între cartierele istorice Iosefin (la nord) și Elisabetin (la sud), bulevardul joacă și astăzi un rol esențial în structura urbană a orașului Timișoara. În anul 1868, esplanada este redusă de la 948 metri la 569 metri, față de limita exterioară a fortificațiilor, extinderea spre Cetate a cartierului Elisabetin ocupând și zona în care se află astăzi Palatul Lajos Besch & Károly Piffl.

Pe harta orașului din anul 1890 observăm reprezentarea primei case existente pe parcelă, în cadrul căreia funcționa și prima fabrică de metale din Timișoara, deținută de tinichigiul Alajos Piffl. Acesta a înființat fabrica în anul 1883, iar în cursul următoarelor trei decenii va fi una dintre companiile prezente în activitatea de construcții a orașului, executând lucrări de tinichigerie, instalații sanitare și canalizare la unele dintre clădirile simbol: Biserica Romano-Catolică "Millenium", Sinagoga neologă din Fabric, Orfelinatul Gizella, școala din Iosefin etc.

De activitatea profesională a lui Alajos Piffl se leagă și Expoziția Industrială și Agricolă a Ungariei de Sud din anul 1891, organizată la Timișoara. Medaliile comemorative înmânate cu acest prilej au fost realizate de Alajos Piffl, după planurile arhitectului Ernő Förk. 

În anul 1906 Alajos trece fabrica pe numele fiului său, Károly Piffl, dar rămâne la administrația acesteia. Un an mai târziu, Alajos, alături de soția sa Babette, îi vor vinde casa lui Lajos Besch, contra sumei de 47000 de coroane. Lajos Besch, născut în Săcălaz în anul 1881, era contabil la Banca de economii a orașului Timișoara, filiala din Iosefin.

În octombrie 1911, Károly Piffl va recumpăra de la Lajos Besch, pentru suma de 32500 de coroane, jumătate din drepturile casei, aceștia urmând a obține împreună, în data de 28 octombrie 1911, autorizația de construire pentru un imobil cu locuințe cu 2 etaje, având 18 apartamente și un număr de 42 de camere, finalizarea acestuia fiind realizată în cursul anului următor.

Complet adaptat timpului său, Palatul Lajos Besch & Károly Piffl se edifică asemenea unui reprezentant a celei de-a doua manifestări a curentului Secession (Szecesszió) în arhitectura timișoreană - etapa geometrizată, păstrând însă laitmotivul liniei sinuoase. Remarcăm aticul unduit decorat cu motive vegetale, influență a arhitecturii lui Ödön (Otto) Lechner, care, pe lângă profilatura cornișei puternic accentuată, prezintă atât un rând de ove reinterpretate floral în spiritul artei anilor 1900, cât și medalioane cu reprezentări plastice de excepție, unde motivul florii este împletit cu cel al inimii. De altfel, plastica generală a fațadei este tratată unitar, linia curbă alături de motive vegetale regăsindu-se în cadrul fiecărei decorații a fațadei, până la nivel de detaliu al tâmplăriilor sau decor al balustradelor balcoanelor.

Povestea casei ne păstrează și un episod tragic. În anul 1921, presa relatează cazul suspect al morții fiicei lui Károly, Mariska Piffl, cea care a preluat fabrica după moartea acestuia. Din articolul publicat în ediția din 15 septembrie 1921 a ziarului Tükör, aflăm: “Rudele au mers în camera ei și acolo au văzut o scenă groaznică. Piffl Mariska stătea în pat țeapănă și rece, în jurul gâtului avea un cablu electric tăiat de la lampa de pe masă și în gură un călus din proprii ciorapi. Medicul legist a stabilit că Piffl Mariska s-a sinucis.”

În anul 1956, imobilul este naționalizat, intrând într-o perioadă nefastă, cu consecințe directe asupra stării generale de conservare, degradările survenite de la an la an accentuându-se. La scurt timp, însă, începe o nouă etapă - cea a artei - în istoria casei, motiv pentru care, astăzi, casa mai poartă supranumele de Casă a artiștilor în cercurile artistice ale orașului. Despre acest episod din istoria palatului puteți citi în detaliu în articolul Andreei Anghel, locatară a palatului și arhitecta responsabilă cu proiectul de reabilitare, Casa Artiștilor de la numărul 11.

În momentul scrierii prezentei fișe, imobilul se află în plin proces de restaurare. În primăvara anului 2019, acesta a fost cartat în cadrul platformei Heritage of Timișoara. Așteptăm cu interes finalizarea proiectului de restaurare, atât pentru renașterea unei clădiri reprezentative a Stilului anilor 1900 din Timișoara, cât și ca prilej de efectuare a unei noi cartări a clădirii, consemnând astfel diferite ipostaze temporare ale clădirii.

Autorii acestei fișe:

Documentare și text: Mihai-Claudiu Moldovan

Documentare în teren: arh. Vlad Pată, Raluca Ilie (voluntar)

Fotograf: Flavius Neamciuc

Ultima actualizare: 3 luni în urmă

Niciun material de pe această platformă online/site nu poate fi reprodus parţial, integral, modificat fără permisiunea anterioară explicită, prin acordul scris al Asociaţiei PRIN BANAT.


Conţinutul acestei platforme online/site, textele, grafica, fotografiile, software-ul, logo-urile şi orice alte materiale prezente pe site sunt protejate de legea dreptului de autor şi sunt proprietatea Asociaţiei PRIN BANAT. Află mai multe în secțiunea Termeni și condiții.

Contribuie cu informații la această clădire!