La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, terenul (și construcțiile aferente) dintre strada Principală nr. 16 (maghiară Fő utca - azi, Ștefan cel Mare nr. 12) și Piața Coronini nr. 11 (azi, Piața Romanilor nr. 6) îi aparținea lui János Rödig, membru în Comisia de Cartier Fabric, funcție pe care acesta a ocupat-o începând cu 1887 și până la moartea sa, în 29 august 1904.
La doi ani după decesul acestuia, terenul și construcțiile aferente au fost împărțite între moștenitorii săi. Astfel, casa cu acces spre Piața Coronini a intrat în proprietatea Annei Ladstätter, născută Rödig, care o vinde ulterior croitorului și comerciantului Mór (Moritz) Frank. Casa cu etaj și cu acces spre strada Principală (str. Ștefan cel Mare) a fost moștenită de Lujza, văduva lui János Rödig, care este și listată ca proprietară a imobilului în catalogul de adrese din Timișoara din anul 1906.
Conform catalogului de adrese din 1910, Lujza Rödig locuia la aceeași adresă, dar proprietarul imobilului era Lipót Thaler. Thaler, care adunase o avere prin profesia sa de ceasornicar și bijutier, locuia tot în cartierul Fabric, pe strada Școlii. Casa din strada Principală, una dintre arterele cu cel mai puternic caracter comercial din Fabric și chiar din Timișoara, o folosea doar pentru a-și spori veniturile, oferind spațiile acesteia spre închiriere.
În iulie 1912, Lipót Thaler și soția Valentina vând casa din strada Principală Máriei Till, pentru suma de 64000 de coroane. Remarcabil este faptul că într-o perioadă în care drepturile și rolul femeii în societate erau limitate, Mária Till reprezenta o excepție de la regulă, ea fiind o pricepută antreprenoare, proprietară a unui salon de mobilă cu atelier de tâmplărie, care-și desfășura activitatea în casa cu parter de la actualul număr 25, de pe Bulevardul 3 August 1919.
În luna octombrie 1913, conform Monitorului Timișoarei, Mária Till primește aviz pentru transformarea casei cu etaj din strada Principală. Imobilul (care până la acel moment era mult mai modest din punct de vedere stilistic), fiind modificat chiar în anul dinaintea izbucnirii Primului Război Mondial, corespunde stilistic ultimei perioade a curentului Secession, caracterizată de decorații geometrizate, aspect ușor de remarcat la fața locului. Casa, deși are un front stradal foarte îngust (9 metri), atrage privirea trecătorilor prin ornamentul de la nivelul etajului, amplasat în axul de simetrie al edificiului. Mai remarcăm amplasarea excentrică a accesului, precum și plăcuțele de ceramică glazurată, specifice ultimei faze a arhitecturii anilor 1900. Din păcate, atât tâmplăria originală a ferestrelor cât și poarta de acces au fost înlocuite, cele actuale fiind în totală discordanță cu caracterul istoric al clădirii.