Palatul Alexandru Pisică

La limita vestică a zonei protejate a vechiului cartier istoric Iosefin, regăsim o oază a arhitecturii anilor 1900 din Timișoara, împletită cu țesutul urban a celei de-a doua jumătăți a secolului XIX. Astfel, în cadrul aceluiași spațiu (clasat în Lista Monumentelor Istorice cu denumirea Ansamblul urban V, cod TM-II-a-B-06105) regăsim atât exponente ale arhitecturii eclectice, specifică secolului XIX, precum și palate ale anilor 1900, reprezentate prin 4 construcții relevante: Palatul Miksa (Max) Brück, Palatul Alexandru Pisică, Palatul Albert Schott și Palatele gemene ale fraților Csermak.

Dintre aceastea, palatul construit de maestrul cârnățar Alexandru Pisică, la intersecția străzii Johann Nepomuk Preyer și a Bulevardului Iuliu Maniu, se remarcă prin arhitectura exuberantă, prin silueta zveltă a turnului de colț, precum și prin prisma decorațiunilor florale pe care le prezintă. Autorizația de construire a fost emisă la 28 iulie 1911, lucrările fiind finalizate în 1912. Conform autorizației, palatul era prevăzut cu 17 apartamente și un total de 32 de camere.

Deși opuse din punct de vedere stilistic, edificiul conlucra scenografic cu Palatul Albert Schott de alături, închizând inspirat capătul de perspectivă al Pieței Scudier (actualul Bulevard Regele Carol I), detaliu care se poate observa încă din Piața Alexandru Mocioni. Chiar dacă ambele clădiri sunt exponente ale aceleiași perioade stilistice, repertoriul folosit este cât se poate de diferit. Dacă Palatul Albert Schott se impune prin masivitate și un joc al volumelor controlat, aproape rigid, Palatul Alexandru Pisică, pe de altă parte, este un exponent al viziunii organice, fiind influențat de școala maghiară a arhitecturii secession, inițiată de celebrul arhitect budapestan Ödön Lechner, caracterizată de atice ondulate și motive florale, elemente pe care le regăsim și la palatul timișorean. Între cele două imobile rămâne intercalată casa cu un etaj a farmacistului Albert Hain (edificată în 1892), cândva cea mai impozantă clădire din zonă, însă rămasă codașă, cel puțin din punctul de vedere al regimului de înălțime, în raport cu vecinele sale.

Colțul Palatului Pisica este rotunjit, fiind marcat la partea superioară prin prezența unui turn acoperit cu tablă, puternic decorat cu motive florale și geometrice, pe care le întâlnim și în câmpul fațadei. Plăcile ceramice colorate întregesc aspectul general al clădirii, făcând din acest palat unul dintre cele mai elaborate exemple ale curentului secession floral din Timișoara. Pe baza cercetării în teren, și a identificării a altor palate purtând o amprentă stilistică similară, echipa de cercetare a proiectului Heritage of Timișoara atribuie acest palat arhitectului Károly Bonn. Până la o confirmare bazată pe documente oficiale, afirmația rămâne o supoziție a echipei.

Despre renumita familie de maeștri cârnățari Piszika

Proprietarul acestui palat de raport era Sándor Piszika, care după schimbarea administrației își românizează numele în Alexandru Pisică. El provenea dintr-o renumită familie de măcelari. Tatăl său, Pál Piszika (Paul Pisică) era maestru cârnățar, un cunoscut comerciant în zonă și membru în consiliul de cartier Iosefin. Până la ridicarea actualului palat de raport, familia locuia la aceeași adresă, într-o casă având doar parter și mult mai modestă din punct de vedere stilistic.

Între anii 1900-1904, Pál este listat ca membru în consiliul director al Coroana - reuniune de păstrare și de anticipare ca societate, cu sediul în cartierul Elisabetin și care avea o conducere românească în proporție de 100%, de unde putem concluziona că și familia Piszika era de origine română. După moartea lui Pál (circa 1908), Alexandru, care urmase calea tatălui său și devenise la rându-i un renumit maestru cârnățar, moștenește toată averea și preia afacerile familiei. Din 1907, el devine membru al consiliului de cartier Iosefin, în locul tatălui său, funcție pe care o ocupă până în 1917.

La fel ca tatăl său, Alexandru era, de asemenea, un cunoscut comerciant și om de afaceri. În 1914, era membru în consiliul director al Marii Fabrici Timișorene de Apă Minerală - companie publică și întreprindere de distribuție de apă minerală îmbuteliată (înființată în 9 iulie 1913) și în consiliul director al Băncii Poporale de Acțiuni din Iosefin (înființată la 24 martie 1914).

Însă, profesia sa principală a rămas mereu aceea de maestru măcelar. În acest sens, în 1911 înființează compania Piszika Sándor și Partenerii, ce avea ca obiect principal de activitate comercializarea și prelucrarea cărnii de porc. Atât fabrica sa de mezeluri, cât și unul dintre magazinele de desfacere își desfășurau activitatea în palatul de raport de pe strada Johann Nepomuk Preyer, nr. 2, colț cu Bulevardul Iuliu Maniu. Consultând fotografii de epocă în care este surprins palatul, putem remarca pe de o parte inscripția “Piszika-Gyar” (tradus “Fabrica Pisica”) amplasată pe frontonul clădirii, precum și magazinul Piszika Sándor care funcționa la parterul palatului, în aripa situată pe bulevard. Conform cercetării efectuate de echipa proiectului, în 1917, Piszika Sándor mai deținea un atelier de măcelărie situat tot pe Bulevardul Iuliu Maniu (în trecut, str. Fröbl), lângă Palatul Brück, precum și un magazin de mezeluri în Piața Scudier (azi, Bulevardul Regele Carol I).