Până la începutul secolului XX, țesutul urban al cartierului Elisabetin avea un specific rural, Piața Telekhaz (piața principală a cartierului, actuala Piață Nicolae Bălcescu) având altă înfățișare. În urma deciziei de a se construi biserica parohială a nou-numitului cartier Elisabetin, configurația spațială a pieței capătă forma urbană cunoscută astăzi.
Efortul transformării cartierului este unul public-privat: parcela pe care se va construi viitoarea biserică este donată de grădinarul Wilhelm Mühle, iar pentru ridicarea bisericii episcopul Dessewffy donează prin testament suma de 50.000 coroane, cu condiția preluării acesteia de către Ordinul Salvatorian. Pentru amenajarea străzilor adiacente, orașul va cumpăra, în anul 1908, de la József Eichler și József Hochmann, la prețul de achiziție de 834 coroane, zonele necesare pentru deschiderea unei noi străzi, denumită în cinstea grădinarului Mühle, care a murit în toamna aceluiași an.
Începută în anul 1912, construcția bisericii se va finaliza în 1919, pastorația fiind preluată de către Ordinul Salvatorian, care își va muta aici reședința avută anterior în cartierul Mehala. Pentru ordin urmează construirea casei parohiale și a mănăstirii, care sunt edificate în spatele bisericii, în lungul noi înființatei străzi.
În acord stilistic cu biserica, pentru edificiul monastic, a cărui construcție a început în anul 1926, arhitectul Elemér Makkai a optat pentru un vocabular neogotic, folosind arce ogivale, dantelării de piatră și statui adosate fațadei. Ritmul fațadei este dictat de puternice accente verticale, prin patru travee în rezalit terminate în fronton ascuțit, legate prin șiruri orizontale de dantelării, panouri decorative și brâuri intermediare.
La nivel plastic, ne atrage atenția prezența tipologiei germinative a motivului Omului Verde în panourile decorative amplasate sub ferestrele primului nivel. Reprezentarea, având o expresivitate demonică (impresie amplificată și prin alăturarea antagonică în relație cu statuia mântuitorului), este amplasată într-un decor vegetal, specific motivului.
Intitulată de presa vremii “capodopera meșteșugarilor din Elisabetin”, datorită efortului comun depus de comunitatea cartierului pentru ridicarea acesteia, clădirea va suferi modificări în anul 1933, aducându-i-se completări de ordin plastic și o mărire volumetrică. În apropierea clădirii a fost amenajat un parc după planurile peisagistului Arpad Mühle (cel care dona terenul mănăstirii, asemeni gestului tatălui său pentru biserică), terenuri de sport pentru tineri și locuri de joacă pentru copii.
În vara anului 1948, casa ordinului avea să fie naționalizată, fiind transformată în sediul Cooperativelor de consum din județul Timiș și în școală profesională. Situația va aduce grave deteriorări edificiului, multe piese de mobilier și detalii originale fiind degradate. Situația va persista până în anul 1993, când ordinul reușește să recapete clădirea, proces urmat de o renovare completă.
Astăzi, deși retrasă în spatele bisericii, Mănăstirea Ordinului Salvatorian își expune fațada neogotică, neperturbată de vacarmul pieței sau de zgomotul tramvaiului care trece prin fața sa. După un prim secol tulburat, edificiul pare a-și fi căpătat liniștea intrinsecă, ipostază surprinsă și de artistul Dan Ungureanu în ilustrația sa, realizată în cadrul proiectului Heritage of Timișoara: Elisabetin (2019).
