Fabrica de Pălării a Ungariei de Sud S.A. a fost înființată în anul 1896, cu capital străin și sprijin de stat și orășenesc. Încă din 1899, Primăria Municipiului Timișoara a încheiat un contract cu Phillipp Lustein și Wilhelm Keller, conform căruia orașul ceda gratuit în vederea construirii unei fabrici de pălării și cloșuri un teren de 2 jugăre cadastrale (1097 stânjeni pătrați), în apropierea Parcului Scudier (Parcul Central de astăzi), pe strada ce ducea de la Școala de înot Thierry, până la viaductul de cale ferată și Vila Eduard (Ede) Reiter. Prin contract, Fabrica de Pălării a Ungariei de Sud S.A. era scutită timp de 10 ani de la plata taxelor comunale și în acel timp se obliga să acorde o subvenție anuală de până la 3000 de coroane, respectiv 50 de coroane pentru fiecare muncitor angajat.
Clădirile fabricii au fost ridicate între 1899-1900, după planurile arhitectului timișorean Eduard (Ede) Reiter, care-și avea locuința vizavi, pe actuala stradă Anton Seiller (Anton Sailer, de fapt - denumirea Anton Seiller este greșită în nomenclatorul străzilor din Timișoara, din păcate), la numărul 5. Proiectul fabricii avea prevăzut și corpul administrativ de față, construit în still Secession, astăzi monument istoric individual.
Fabrica de pălării și-a început activitatea în toamna anului 1900. Societatea pe acțiuni a fost fondată cu un capital de 1 milion de coroane, sub președinția Cavalerului Eduard de Vest. Fabrica producea fetru și pălării de lână, fetru și pălării din păr de iepure, fetru și pălării din velur etc. Capacitatea zilnică de producție era de 500 de cloșuri, 150 duzini de pălării de lână, 60 de duzini de cloșuri din păr de iepure, 20 de duzini de pălării din păr de iepure.
Forța motoare era asigurată de mașini cu aburi de 200 de cai putere și avea un număr de aproximativ 500 de muncitori, dintre care 70% erau femei. Ca dotări sociale, fabrica deținea o baie, o sală de mese și mai multe spații pentru odihnă. La începutul secolului XX, director general era Fritz Schwarz și Ernest Vermes era director comercial.
După 1919 și până în anii 1990, fabrica s-a numit Fabrica de pălării Timișoara, fiind naționalizată în timpul regimului comunist, ca toate întreprinderile timișorene. Din 1991 până în 1995, fabrica a fost privatizată sub denumirea PALTIM S.A., prin MEBO. Mai multe detalii despre fabrică pot fi citite aici. Din 2006, fabrica și-a încetat activitatea.
În anii recenți, în corpurile fostei Fabrici de pălării și-au desfășurat activitatea o serie de inițiative emblematice pentru viața culturală timișoreană: cluburile DAOS și Road Patrol, iar mai recent centrul cultural Basca (2017-2019, spațiu al Asociației Solidart) și AMBASADA (2015-2019, spațiu al Asociației Casa PLAI). În viitorul apropiat, clădirile fostei Fabrici de pălării Timișoara vor fi demolate, urmând a fi înlocuite de un proiect rezidențial mixt. Singura clădire de pe fosta platformă industrială care va fi păstrată este cea de față, a corpului administrativ al fostei Fabrici de pălării.
