În urma desființării depozitelor de lemne ale companiei Bayersdorf, situate între strada Horváth Boldizsár (astăzi, strada Miron Costin) și Podul Hunyadi (astăzi, Podul Traian), și după ridicarea interdicției de construire în zona non-aedificandi din jurul cetății Timișoarei, se conturează un nou cvartal, administrat de Primăria Timișoara, în care sunt edificate clădiri monumentale în perioada 1898-1903 (așa cum sunt Palatul Apelor, Palatul Cazinoului Ținutului de Sud, clădirea Casei Sectoriale de Sănătate, Palatul István Nemes, Casa Winkler ș.a.).
Astfel apare și Casa Dr. László Rötth. În 1900, acesta cumpără lotul prin licitație de la Primăria Timișoarei, prețul final acceptat fiind de 5179 coroane. Tranzacția a fost finalizată în septembrie 1900 și, o lună mai târziu, acestuia i-a fost emisă și autorizația de construire pentru o clădire cu un etaj. Important de menționat că, în urma achiziționării lotului, lui Rötth îi revenea obligația de a construi o clădire cu cel puțin un etaj - condiție impusă de primărie pentru toate construcțiile care aveau să fie ridicate în acest cvartal.
Rötth era judecător în cadrul Curții Regale de Apel de la Budapesta, care era, practic, comisia de judecată a regelui. Această instituție, care funcționa în cadrul Palatului Regal Maghiar din Budapesta, era formată din figuri publice, în special din rândul nobilimii. Curtea Regală de Apel avea jurisdicție asupra infracțiunilor de trădare, insultă, răzvrătire, spălare de bani și alte fapte considerate crime, care îl vizau direct pe regele Austro-Ungariei sau pe membrii familiei regale.