Heritage of Timișoara

Iosefin

Rezervația de arhitectură Eduard Reiter. Un articol tribut AMBASADA (de Iosefin)

Cuprins între canalul Bega și linia de cale ferată, prinsă între un trecut cicatrizant și un viitor incert, zona în care s-a aflat până astăzi și AMBASADA poate fi definită ca un spațiu prea grăbit să uite, prea grăbit să se transforme.

În decursul ultimilor trei ani, AMBASADA (de Iosefin) a reprezentat casa (și a) proiectului Heritage of Timișoara, alături de câte și mai câte alte inițiative locale. De la sesiuni lungi de cercetare, la întâlniri cu voluntarii și scrieri de cereri de finanțare. De la primii pași în învățarea procesului de cartare a patrimoniului construit, la scrierea de articole din ce în ce mai elaborate pentru platforma HoT. De la primele schițe cu ilustrațiile caselor din cartiere, la sesiuni de împăturit hărți turistice HoT sau ședințe interne interminabile. Pentru toate astea, AMBASADA a reprezentat un adevărat cămin.

Petrecând așa mult timp în AMBASADA, am început să fim curioși și de zonă. I-am cunoscut străzile, oamenii, poveștile, în special prin ediția Heritage of Timișoara: Iosefin (2018). Dar i-am cunoscut și fantomele de cărămidă, în vechi fotografii istorice sau scrieri de demult. Unele tinere, de abia ajunse la majorat, altele mult mai în vârstă. Unele căzute pradă războiului, dar altele, mult mai multe, căzute pradă intereselor financiare și imobiliare. Sacrificate în numele progresului, poveștile lor ni se dezvăluiau treptat, pe măsură ce serile pe terasa AMBASADEI treceau una după alta, schimbându-se doar cartea răsfoită. Ce nu știam pe atunci (sau nu voiam să credem că se va întâmpla așa rapid) era că inclusiv clădirea-casă în care ne aflam, se afla deja pe eșafodajul așa-numitului progres.

Clădirea care a găzduit AMBASADA timp de aproape 5 ani și casă a proiectului nostru va fi demolată. Astăzi este poate ultima oară când mulți dintre noi îi vom trece pragul. O casă (singura din cvartal) - Corpul administrativ al fostei Fabrici de pălării - va scăpa sorții vecinelor sale datorită protecției de monument de care beneficiază. Înainte de a detalia acest imobil, însă, să facem un pas înapoi și să privim zona mai în ansamblu.

Strada Anton Sailer (nu Seiller!) și rezervația arhitecturală Eduard (Ede) Reiter

Situată în partea nordică a canalului Bega, această zonă avea până nu demult un caracter preponderent industrial, în care se regăseau totuși câteva cvartale având clădiri de locuit. Caracterul de unicitate al acestei zone, pe lângă împletirea funcțiunii industrial-rezidențiale, este definit și de prezența unui alt tip de program de arhitectură, nemaiîntâlnit în restul zonei protejate a cartierului istoric Iosefin, și anume acela de locuință-vilă (construcție amplasată liberă în cadrul parcelei). Prezența acestor clădiri libere, retrase de la frontul stradal contrastează pozitiv cu caracterul uneori rigid al urbanisticii cartierului Iosefin, caracterizat prin fronturi stradale continue.

Anton Sailer (denumirea Anton Seiller este greșită în nomenclatorul străzilor din Timișoara, din păcate), pe care se află și AMBASADA, este una dintre străzile având caracteristicile mai sus menționate. E o stradă scurtă, care face legătura între Splaiul Nicolae Titulescu și Bulevardul Republicii, sau, altfel spus, între canalul Bega și calea ferată, două limite mult mai clare în țesutul urban al orașului. Denumită în trecut Mondgasse și Hold, ea va prelua numele Anton Sailer, în onoarea filantropului timișorean care se îngrijea pe această stradă de un orfelinat de copii. Orfelinatul a funcționat în această locație până la construirea în anul 1904 a actualului spital de copii și a azilului de copii, în fața căruia se află încă din 1906 bustul lui Anton Sailer, realizat de sculptorul budapestan Miklós Ligeti.

Revenind la arhitectura străzii, regăsim pe partea vestică a acesteia o serie de vile. Cea mai veche dintre acestea a aparținut arhitectului Eduard (Ede) Reiter, unul dintre cei mai importanți constructori ai finalului de secol XIX din Timișoara. Născut în data de 16 Martie 1847, în Fünfhaus, lângă Viena, Eduard Reiter se va stabili la vârsta de 24 de ani în Timișoara. Deși nu avea diploma de arhitect, asta nu l-a împiedicat să realizeze o serie de edificii emblematice pentru oraș, motiv pentru care îi și dedicăm acest articol.

Vila Eduard Reiter a fost construită la finalul secolului al XIX-lea, cândva în intervalul 1871 (anul în care Ede Reiter s-a mutat la Timișoara) și 1881 (an în care clădirea figurează pe o hartă a orașului). Foarte posibil ca vila să dateze din anul 1873, an în care Reiter solicită o autorizație pentru construcții. Edificiul se evidențiază în primul rând prin turnul hexagonal de colț, terminat cu un finial de acoperiș cu giruetă (element decorativ de fier forjat care indică punctele cardinale). Ornamentată cu elemente decorative neo-renascentiste și neo-baroce specifice repertoriului stilistic al arhitectului, vila se mai remarcă și prin contrastul dintre lucarnele legate printr-un atic cu baluștri de la nivelul acoperișului și fondul învelitorii de țiglă ceramică glazurată, detaliu folosit de Reiter și la Complexul de învățământ al surorilor de Notre Dame din Iosefin.

Privind în contextul străzii, remarcăm asemănări între această vilă și casele învecinate. Acest fapt nu este întâmplător, Reiter fiind de asemenea arhitectul acestora. Casa cu un etaj din stânga vilei arhitectului, care a aparținut Ludmillei Lechner, deși nu prezintă aceeași caracteristică a amplasării libere în cadrul parcelei, comunică totuși morfologic cu Vila Reiter prin intermediul accesului și a casei de scară, rezolvat de asemenea printr-un turn, octogonal de această dată, amplasat vizavi de turnul casei arhitectului. Finialul turnului, alături de cornișa profilată sunt singurele ornamente prezente în cadrul acestei construcții, constrastând puternic cu vila arhitectului.

Clădirea din dreapta, construită în 1899, a aparținut Emiliei Reiter. Mult mai impozantă și mai monumentală, vila prezintă de asemenea un turn octogonal, amplasat de această dată pe latura posterioară a clădirii. Afișând o plastică a fațadei extrem de elaborată în care sunt utilizate decorații de factură clasică, clădirea cu un etaj amintește prin silueta sa de vilele renascentiste din Italia.

Rămâne o temă de cercetare viitoare, relația care a existat între Eduard și Emilia Reiter, precum și între Eduard și Ludmilla Lechner. Un lucru interesant, păstrat până astăzi, îl reprezintă gardul comun al celor trei parcele, element care unifică cele trei vile, și care confirmă atribuirea celor trei construcții arhitectului.

Fosta Fabrică de Pălării din Timișoara, realizată tot după planurile lui Eduard (Ede) Reiter

Întoarcerea la AMBASADA e prilejuită tot de Reiter. Casa cu ancoră despre care vorbeam la începutul articolului este opera aceluiași arhitect. Corpul administrativ al fostei Fabrici de Pălării a Ungariei de Sud S.A., ulterior Fabrica de Pălării Timișoara și PALTIM S.A., iese din linia stilistică a arhitectului, afișând un fronton inspirat de noul stil care pătrundea și în Timișoara începutului de secol XX: Secession/Art Nouveau.Vila cu etaj, păstrează totuși un laitmotiv al autorului: scara rezolvată sub forma unei prisme, de data aceasta octogonală și angajată clădirii.

În urma studierii acestui ansamblu, putem vorbi de un adevărat mini-muzeu în aer liber a arhitecturii lui Eduard (Ede) Reiter, un arhitect încă prea puțin recunoscut pentru uriașa contribuție pe care a adus-o atât orașului, cât și regiunii, fiind autorul a unor edificii precum: Complexul de învățământ al surorilor de Notre Dame și Palatul Casei de Economii din Iosefin, Palatul Miksa Steiner și Palatul Franz Anheuer din Fabric, Palatul fostei Case Sectoriale de Sănătate (actualul Spital Clinic Căile Ferate Române Timișoara) sau fosta fabrică Turul. Reiter a fost consilierul oficial pe construcții al Diecezei de Cenad, postură din care a proiectat și construit atât sediul instituției din Cetate (în anul 1902), cât și numeroase biserici din regiune (Biserica Romano-Catolică din Vinga ridicată între 1890-1892, Biserica Romano-Catolică din Deta - 1898-1892, Biserica Romano-Catolică din Ciacova - 1879-1881, precum și multe altele).

Ca dovadă a imensei contribuții pe care a lăsat-o orașului, și a aprecierii de care se bucura în rândul concitadinilor, stă mărturie rubrica specială de comemorare a morții arhitectului, apărută în anul 1908 în Monitorul oficial al orașului Timișoara din perioada 1898-1917. În articolul în care se exprimă public condoleanțe profunde, se amintește și de medalia de aur primită de arhitect pentru realizarea pavilionului expoziției industriale și agricole din anul 1891.

Fosta Fabrică de pălării va fi demolată

Clădirea care a găzduit AMBASADA pentru aproape 5 ani nu a fost proiectată de Reiter, fiind cel mai probabil construită în perioada interbelică sau postbelică. În anii recenți, în corpurile fostei Fabrici de pălării și-au desfășurat activitatea o serie de inițiative emblematice pentru viața culturală timișoreană: cluburile DAOS și Road Patrol, iar mai recent centrul cultural Basca (2017-2019, spațiu al Asociației Solidart) și AMBASADA (2015-2019, proiect de reconversie culturală al Asociației Casa PLAI). În viitorul apropiat, clădirile fostei Fabrici de pălării Timișoara vor fi demolate, urmând a fi înlocuite de un proiect rezidențial mixt. Așa cum spuneam și mai sus, singura clădire de pe fosta platformă industrială care va fi păstrată este cea a corpului administrativ al fostei Fabrici de pălării.

Astăzi, se mai aud doar ecourile bătăilor mingii de baschet din parcul apropiat, iar în fosta fabrică de pălării se aud ultimele acorduri rock. Fabrica de lanțuri face parte deja din legendele locului, alături de Solventul, Moara Bega sau Moara Elisabeta. Amintirea gării bombardate este prea îndepărtată pentru majoritatea celor care mai pășesc în acest spațiu. Un spațiu cuprins între canalul Bega și linia de cale ferată, prins între un trecut cicatrizant și un viitor incert. Un spațiu în cadrul căruia vom putea afirma, în viitorul apropiat, că se regăsea și AMBASADA (de Iosefin).

Din 2020, AMBASADA se reinventează și își va continua activitatea tot într-un fost spațiu industrial, în cartierul istoric Fabric. Pe această cale mulțumim AMBASADA (de Iosefin) și echipei Casa PLAI, pentru acești ani petrecuți împreună. Le urăm mult succes în continuare și abia așteptăm marea (re)deschidere!