Inițial, în clădire a funcționat „Casa Camerală Nouă”, construită între 1743 și 1752. În 1758, clădirea a fost destinată drept locuință pentru episcopul romano-catolic, iar din 1782 a devenit reședința permanentă a acestuia. De-a lungul timpului, palatul a trecut prin mai multe lucrări de restaurare: integral în 1889 și, din nou, între anii 1993–1995.
Clădirea se distinge prin colțurile de sud-vest și nord-vest, accentuate la nivelul acoperișului de edicule baroce; „ruperea” pantei acoperișului îi conferă un caracter dinamic și expresiv, propriu acestui stil arhitectural. Specific acestuia sunt și ferestrele de la parter, cu arce segment de cerc și ancadramentele baroce. Sunt remarcabile portalurile din piatră naturală, unice în oraș prin bogăția ornamentelor baroce, cât și pentru canaturile cu decorațiuni rococo.
